Automobil incendiat
Pompierii militari au intervenit săptămâna trecută pentru a stinge incendiul provocat la un autoturism parcat pe o strada din cartierul Ostroveni. Autoturismul marca DAEWOO LEGANZA cu numărul de înmatriculare B 88 MLM, aparţinea lui Mihai L., iar până la stingerea flăcărilor au ars interiorul autoturismului, instalaţia de alimentare cu energie electrică precum şi elementele din plastic ale caroseriei.
Datorită temperaturii ridicate emanată de incendiu, au fost degradate şi câteva elemente ornamentale din plastic, de pe un autoturism parcat în imediata apropiere. După câteva minute de la sosirea pompierilor militari incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să cuprindă şi alte autoturisme parcate în imediata apropiere.
„Cercetările preliminarii arată că incendiul ar fi izbucnit în urma folosirii intenţionate a unei surse de aprindere de o persoană necunoscută”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cpt. Cătălin Popescu. Pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul, poliţiştii au demarat o anchetă, după finalizarea acesteia, urmând să se stabilească atât identitatea făptaşului, cât şi valoarea pagubelor.