Tinerii fermieri vor primi un ajutor de 25.000 de euro
Tinerii fermieri care s-au înscris în cursa pentru primirea unui ajutor nerambursabil din partea statului prin Măsura 112 sunt aşteptaţi să-şi depună dosarele la Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea, în perioada 1 septembrie – 30 septembrie 2010. Prin această măsură, fermierii cu vârsta până la 40 de ani, care se instalează pentru prima dată într-o exploataţie agricolă preluată prin transfer, arendă sau cumpărare primesc un sprijin nerambursabil cuprins între 10.000 şi 25.000 de euro, în funcţie de dimensiunea fermei.
Tinerii fermieri care pot primi ajutorul bănesc trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, exploataţia agricolă trebuie să fie înregistrată în nume propriu în Registrul Fermelor, Registrul Agricol şi în Registrul Exploataţiilor al Direcţiei Sanitare – Veterinare (în cazul fermelor zootehnice); data instalării tânărului fermier să nu fie mai veche de 12 luni de la data depunerii proiectului; solicitantul trebuie să fie membru al unei familii de fermier şi să fi lucrat mai mult de 50% din timpul său de lucru în cadrul fermei, cel puţin 12 luni înaintea instalării sale pe cont propriu; tânărul solicitant trebuie să aibă pregătire în domeniul agricol (şcoală profesională, ori 10 clase, ori liceu, sau un curs de calificare în cazul absolvenţilor de liceu cu alt profil decât cel agricol.)