Manifestari dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

0
81

Manifestari dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul

În perioada 24 – 28 septembrie, la Râmnicu Vâlcea, sub patronajul Arhiepiscopiei Râmnicului şi a Primăriei municipiului, se va desfăşura un complex de manifestări grupate sub genericul ”Grădina Maicii Domnului” şi dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ocrotitorul spiritual al oraşului.

Printre evenimentele organizate se vor număra expoziţii de icoane, de artă populară, de lucrări din epoca medievală, de fotografie sau de artă plastică, lansări de cărţi, religioase şi laice, un concert coral de muzică religioasă, un altul de muzică populară şi un recital de fanfară, o premieră teatrală, teatru pentru copii, o noapte a cărţilor deschise, dezbateri, comunicări ştiinţifice şi o dizertaţie creştină a lui Dan Puric.

Dintre multele momente religioase ce vor marca aceste zile trebuie menţionate aducerea moaştelor sfinţilor martiri de la Niculiţel şi cele ale sfântului Grigorie Decapolitul, Liturghia arhierească oficiată la Arhiepiscopia Râmnicului ori procesiunea nocturnă ce va străbate, în frunte cu icoana Sfântului Antim Ivireanul, străzile Râmnicului.

Grădina Maicii Domnului
Prăznuirea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul
– Ocrotitorul spiritual al Râmnicului –

Vineri, 24 septembrie 2010

• orele 13.00 Muzeul Satului Vâlcean Bujoreni Expoziţia ”Lada de zestre” realizată în colaborare cu Muzeul Olteniei Craiova – Simpozion pe tema ”Valori tradiţionale ale artei populare în zona Olteniei”
• ora 15.00 Muzeul de Artă ”Casa Simian” Vernisajul Expoziţiei ”Valori de artă medievală în colecţiile Muzeului Judeţean”
• orele 16.00 Galeriile ”Artex” Vernisajul Expoziţiei personale de pictură Gheorghe Dican şi lansarea albumului ”Dican”
• orele 16.00 Parcul Zăvoi (”la Bârlog”) Spectacol ”Ortodoxie şi tradiţie în cântecul popular” cu participarea ansamblurilor folclorice ”Rapsodia Vâlceană” şi ”Rapsozii Oltului”
• orele 17.30-18.00 Biserica ”Buna Vestire” Deschiderea Festivalului de artă sacră ”Grădina Maicii Domnului”; Lansarea ”Ghidului icoanelor făcătoare de minuni din România”; Cântări pentru Maica Domnului
• orele 18.00-19.00 Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Reuniune a Grupul informal ”Grădina Maicii Domnului”; Expoziţie de icoane; Concert de muzică sacră, Grupul vocal al Universităţii din Piteşti condus de prof. Camelia Clavac
• orele 18.00 Muzeul de Artă Lansarea cărţilor ”Femeia lui Yerutonga (poeme din vârful patului)”, de Petre Tănăsoaica, şi ”Unde este Posada? Cercetare asupra toponimiei Văii Oltului din zona Câineni-Tălmaciu” de Mioara Deaconu, prezentate de prof. Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, cu participarea lui Robert ªerban, director editorial al Editurii Brumar – Timişoara
• orele 19.00-21.00 Teatrul de Stat ”Anton Pann” Premiera piesei ”Ruleta americană” de Alexandr Mardan, în prezenţa autorului – Deschiderea Stagiunii Teatrale 2010-2011

Sâmbătă, 25 septembrie 2010

• orele 10.30-11.30 Parcul Mircea cel Bătrân Concert al Fanfarei ”Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor
• orele 11.00 Catedrala Arhiepiscopală Aducerea Moaştelor Sfinţilor Martiri de la Niculiţel (Zotic, Atal, Camasie şi Filip) şi ale Cuviosului Grigorie Decapolitul
• orele 12.00-13.00 Teatrul Municipal ”Ariel” Matineu teatral pentru copii cu piesa ”Amintiri” după Ion Creangă
• orele 13.00-15.00 Teatrul Municipal ”Ariel” Spectacol muzical pentru copii cu concursul prof. Camelia Clavac
• orele 17.00 Muzeul Judeţean de Istorie Vernisajul Expoziţiei de pictură Medi Wechsler Dinu; Festivitate de decernare a Titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea
•  orele 17.00-19.30 Catedrala Arhiepiscopală Vecernie cu Litie şi Utrenia
• orele 19.00-20.30 Teatrul Municipal ”Ariel” Spectacol de teatru ”Textul, înainte de toate” de Doru Moţoc
•orele 21.00-01.00 Librăria ”Virgil Ierunca” ”Noaptea cărţilor deschise”

Duminică, 26 septembrie 2010

• orele 9.00-12.00 Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Liturghie arhierească; Deschiderea manifestărilor religioase şi culturale dedicate prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Ediţia a XII-a
• orele 13.00 Complexul Religios Cultural Sf. Antim Ivireanul Vernisaj Expoziţia ”Monahism şi Artă”, ediţia a XI-a (lucrări de artă realizate la mânăstirile şi schiturile din Arhiepiscopia Râmnicului);  Evenimente religios-culturale
• orele 15.00 Complexul Religios Cultural Sf. Antim Ivireanul Simpozionul interjudeţean ”Sfântul Antim Ivireanul – Ctitor de Artă şi Cultură”, ediţia a II-a
• orele 17.00-19.00 Catedrala Arhiepiscopală Vecernia cu Litie a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul
• orele 19,30-20,30 Centrul municipiului Procesiune solemnă cu icoana Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul pe traseul Arhiepiscopie – Calea lui Traian – Prefectură – Primărie – Troiţa Sfântului Antim Ivireanul (slujba Acatistului)

Luni, 27 septembrie 2010

• orele 9.00 Arhiepiscopia Râmnicului Sfinţirea icoanelor de mozaic din exteriorul Catedralei Arhiepiscopale
• orele 9.30-12.30 Scena din faţa Complexului Cultural Sf. Antim Ivireanul Sfânta Liturghie Arhierească în cinstea prăznuirii Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul; Lansarea albumului ”Cetăţile credinţei” şi a ”Ghidului mănăstirilor din Vâlcea”
• orele 10.00 Instituţia Prefectului Judeţului ”Vâlcea neştiută”, Expoziţie de artă fotografică dr. Trestian Găvănescu
• orele 12.00-13.30 Librăria ”Virgil Ierunca” Expoziţie de pictură cu temă religioasă a elevilor de la şcolile şi liceele din Râmnicu Vâlcea
• orele 15.30-19.30 Biserica ”Sfinţii Petru şi Pavel” Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Centrului de Studii Medievale ”Antim Ivireanul”, ed. a VIII-a, Partea I: ”Sfântul Antim Ivireanul în memoria cultural-spirituală”; comunicări, prezentări de cărţi
• orele 19.30 Filamonica ”Ion Dumitrescu” Concert coral de muzică religioasă, Corul Academic ”Euphonia”

Marţi, 28 septembrie 2010

• orele 9.00-12.30 Biblioteca Judeţeană ”Antim Ivireanul” Sesiunea anuală de comunicări ştiinţifice a Centrului de Studii Medievale ”Antim Ivireanul”, ed. a VIII-a, Partea II: ”Cercetări de cultură medievală şi premodernă”; comunicări, dezbateri
• orele 13.00-13.45 Sala de Consiliu a Primăriei Râmnicului Dialog cultural pe tema ”Actualitatea valorilor literare din Evul Mediu românesc” susţinut de membri ai Centrului de Studii Medievale ”Antim Ivireanul”
• orele 18.00-19.30 – Librăria ”Virgil Ierunca” Prezentarea audio-book-ului ”Despre îngeri” în lectura lui Andrei Pleşu
• orele 18.00-19.00 Biserica ”Înălţarea Domnului” Ostroveni Seară de poezie şi muzică religioasă
• orele 17.00-18.00 Grand Hotel Sofianu-Parcul Zăvoi Vernisajul Expoziţiei de icoane vechi
• orele 18.00-20.00 Grand Hotel Sofianu-Parcul Zăvoi Dizertaţie creştină Dan Puric; Închiderea Festivalului de artă sacră ”Grădina Maicii Domnului”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.