Acvarim are de încasat peste 8,2 milioane lei de la datornici
Conducerea societăţii Acvarim apelează la instanţă pentru a recupera datoriile la serviciile de furnizare a apei. Pe rolul instanţelor sunt acum peste 40 de dosare în acest sens. Debitul acumulat de asociaţiile de proprietari, agenţi economici sau proprietari de case sunt de 82,6 miliarde de lei vechi, respectiv 8,2 milioane de lei noi.
Numai de la agenţii economici, societatea de furnizare a apei în municipiul Râmnicu Vâlcea are de recuperat 57,9 miliarde lei vechi, iar de la asociaţiile de proprietari, iar de la asociaţiile de proprietari 19,8 miliarde. Din aceste debite, 33,4 miliarde de lei vechi reprezintă restanţe mai vechi de două luni. La agenţi economici există dosare de executare silită pentru 3,2 miliarde de lei vechi.