A vândut cartoane pe post de laptop
Un „hacker” ghinionist din Râmnicu Vâlcea a fost ridicat săptămâna trecută de poliţişti în timp ce îşi ridică câştigul de la un oficiu poştal din oraş. Victor V., (20 de ani) a expediat, la data de 25.08.2010, un colet în localitatea Câmpina, în care pretindea că este un laptop. Destinatarul, care cumpărase laptopul de pe un site de pe Internet a găsit în cutie bucăţi de carton în loc de laptop.
Asupra suspectului, au fost găsite mai multe înscrisuri, respectiv facturi emise de Posta Română către diferite persoane din ţara şi suma de 770 de lei, care reprezintă contravaloarea unui mandat poştal. Cercetările continuă pentru a se stabili dacă tânărul a acţionat singur sau face parte dintr-o reţea mai amplă specializată în înşelăciuni prin intermediul internetului.