A tras cu pistolul la Festivalul Romilor
Un tânăr în vârstă de 19 ani din Târgu Mureş a fost reţinut de poliţişti la Festivalul Romilor de la Costeşti – Vâlcea, după ce a fost surprins trăgând cu un pistol în apropierea mai multor persoane participante la manifestare. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că acesta nu era autorizat să deţină arme letale sau neletale, iar arma găsită asupra sa nu figurează în Registrul Naţional al Armelor.
Dănuţ P. a susţinut că a procurat arma în urmă cu trei luni, de la un cetăţean pe care nu-l cunoaşte, în timp ce se afla în Bucureşti. Pistolul neletal marca EKOL, calibrul 9 mm a fost confiscat de poliţişti, iar faţă de persoana în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi efectuarea fără drept a operaţiunilor cu arme sau muniţii.