Sibienii fură lemne cu tractorul din pădurile Vâlcii
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Serviciului Rutier, împreună cu reprezentantul Corpului de Control al Prefectului, au desfăşurat în data de 23 iulie 2010, o serie de activităţi de verificare a legalităţii exploatării, depozitării şi transportului materialului lemnos, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor care transportă material lemnos şi verificarea legalităţii transportului şi a documentelor conducătorilor auto. Astfel, în cadrul activităţilor au fost oprite pentru control un număr de 28 autovehicule, au fost legitimate 35 de persoane şi au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost confiscaţi 21,6 mc lemn de foc, în valoare de aproximativ 3200 lei.
Poliţiştii au identificat în localitatea Ioneşti, pe Ionuţ B., din comuna Şura Mare, jud. Sibiu, care conducea un autotractor cu semiremorcă, încărcat cu cantitatea de 20,4 mc lemn de foc, specia fag şi stejar, pentru care nu deţinea documente legale de provenienţă şi însoţire. Acesta a fost sancţionat contravenţional în baza Legii 31/2000, dispunându-se totodată confiscarea materialului lemnos, ce a fost predat organelor silvice în vederea valorificării.