Şcoli în locaţii neautorizate
Deşi mai este o lună până la începerea noului an şcolar, mai bine de 20 la sută dintre şcolile din Vâlcea nu au autorizaţie de funcţionare. Anunţul a fost făcut de inspectorul şcolar general, Gabriela Ene, care a ţinut însă să precizeze că nu este vorba de şcolile în sine, ci despre clădirile în care acestea funcţionează. „Şcoala principală este cea cu personalitate juridică şi are autorizaţie de funcţionare, dar au locaţii neautorizate.
De exemplu, sunt anumite clădiri aflate la margine de sat, unităţi cu învăţământ primar care sunt subordonate şcolii principale, dar care nu îndeplinesc una sau mai multe condiţii, adică grup sanitar în interior, canalizare şi apă curentă. Dar, dacă respectiva localitate nu are canalizare sau apă curentă, implicit nici şcoala nu are. Sper ca numărul de 20 de procente să scadă până la 15 septembrie”, a precizat Gabriela Ene. În prezent, în judeţul Vâlcea mai sunt 132 de şcoli cu personalitate juridică, după ce 80 au fost comasate sau desfiinţate.