Romeo Rădulescu – Mircia Gutău, comparaţii inutile

0
79

Romeo Rădulescu – Mircia Gutău, comparaţii inutile

Petre Coman

După aproape trei luni de mandat, m-am convins complet: Romeo Rădulescu n-are deloc stofă de primar şi nu este nici măcar o umbră palidă a fostului primar Mircia Gutău. Poate pentru prima dată m-am înşelat asupra votului pe care, personal, l-am dat în alegerile pentru funcţia de primar al Râmnicului din aprilie 2010…

Cred că nu sunt nici primul nici ultimul care spune că Romeo Rădulescu se îndreaptă cu paşi repezi spre titlul de cel mai slab primar al Râmnicului de după 1990 (poate cu excepţia fostului primar Traian Sabău), în condiţiile în care are în buzunare 38 milioane euro de la Uniunea Europeană şi când are un buget local care a fost foarte puţin lovit de criza financiară.

Nu trebuie să fii mare specialist ca să vezi cu ochiul liber dezastrul pe care l-a făcut municipiului un tânăr pentru care funcţia de primar rămâne o „opţiune” în faţa afacerilor mult mai bănoase pe care le-ar derula prin firmele sale. Câştigarea fotoliului de primar al Râmnicului de către Romeo Rădulescu i se datorează integral fostului primar Mircia Gutău, cel care acum poate îşi pune mâinile în cap auzind ce „minunăţii” face discipolul său prin municipiul Râmnicu Vâlcea.

Nu am avut nimic de împărţit nici un fel de avantaje materiale cu fostul primar Mircia Gutău şi nici cu actualul edil al Râmnicului, de aceea se poate considera că abordez chestiunea dintr-un unghi obiectiv. Drept urmare, pot să spun că este diferenţă ca de la cer la pământ în favoarea fostului primar Mircia Gutău.

Să trecem la lucruri concrete…. Cred că majoritatea locuitorilor Râmnicului i-au spus „o vorbă bună” primarului Rădulescu după ce au trecut în ultima perioadă pe Calea lui Traian, fie pe jos fie cu maşina. În ambele situaţii, parcurgerea principalei căi de comunicaţie a Râmnicului a reprezentat o aventură şi va fi în continuare un coşmar, având în vedere lucrările care se execută la trotuare, starea proastă a suprafeţei carosabile şi aglomeraţia autovehiculelor după decizia idioată de a închide strada Carol I. Prima decizie neinspirată a primarului – sugrumarea celor două străzi în acelaşi timp.

A doua chestiune: Mircia Gutău i-a lăsat „moştenire” lui Romeo Rădulescu un pachet de peste 10 proiecte, în mare parte cu finanţare europeană (unele în stadiu avansat de avizare şi de licitaţii), însă nici până acum „puştiul” nu a reuşit să demareze vreo investiţie de amploare.

Numai câteva din proiectele sau obiectivele abandonate sau neîncepute, fapt pentru care s-a creat o adevărată harababură: pentru prelungirea bulevardului Dem Rădulescu spre sud s-a modificat proiectul de vreo 15 ori, pentru podul peste Olăneşti  de 20 de ori, lărgirea pasajului Hervil a murit înainte de începe, pasajul peste Tudor Vladimirescu s-a oprit în incompetenţa oamenilor de la primărie, a fost ras parcul care trebuia construit lângă podul Vinerii Mari, nu a reuşit să preia Arenele Traian, a capotat cu proiectele de modernizare a parcurilor Zăvoi, Mircea cel Bătrân şi a Grădinii Zoologice, nu a rezolvat problema câinilor vagabonzi, este prea „moale” în relaţia cu cei de la Socom Sârguinţa, nu a demarat proiectul de reabilitare a Colegiul Alexandru Lahovari, nu a pus nici un gram de ciment pentru modernizarea străzilor Aurelian Sacerdoţeanu şi Patriarh Iustinian Marina, nu a început reabilitarea Pieţei Centrale, nu asfaltează străzile cu gropi, etc. Reamintim, toate acestea erau proiectele şi ideile lui Mircia Gutău, iar actualul primar a „reuşit” doar performanţa să le blocheze.

A treia chestiune: să numărăm lunile până la alegerile locale din 2012, pentru că până atunci un oraş cu peste 110.000 de locuitori mai are de suportat aroganţa şi nepriceperea dovedite de actualul primar…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.