Primarul Rădulescu îşi ascunde 300 de salariaţi la… două societăţi comerciale

0
86

• Praf în ochii opiniei publice, a Guvernului şi a Prefecturii Vâlcea

Primarul Rădulescu îşi ascunde 300 de salariaţi la… două societăţi comerciale


• metoda este simplă, dar fără vreun efect de reducere a costurilor la Primăria Râmnicului, întrucât cheltuileile se transferă între capitolele de la bugetul local

Nicu Trandafir

În repetate rânduri, premierul Emil Boc, ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, şi prefectul Petre Ungureanu au atenţionat de mai multe ori primarii localităţilor din toată ţara (şi implicit din Vâlcea) să ia măsuri pentru reducerea aparatului administrativ cu 25,4% până la data de 16 august 2010. În cadrul măsurilor de austeritate dispuse de executiv, prefectul Petre Ungureanu a stabilit săptămâna trecută numărul maxim de posturi pe fiecare unitate administrativ-teritorială din judeţul Vâlcea, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006 privind finanţele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare. Situaţia întocmită a fost comunicată, potrivit prevederilor OUG 63/2010, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi fiecăreia dintre cele 89 primării din judeţ.

Numai că la Râmnicu Vâlcea, primarul PDL Romeo Rădulescu, vrea să fenteze din nou legea şi să-şi menţină toţi angajaţii pe funcţii, în ciuda solicitărilor Guvernului PDL şi a prefectului Petre Ungureanu (provenit tot de la PDL). Metoda este simplă, dar fără vreun efect de reducere a costurilor la Primăria Râmnicului, întrucât cheltuileile se transferă între capitolele de la bugetul local. Mai concret, primarul Romeo Rădulescu vrea să-i mute cu „arme şi bagaje” pe toţi cei circa 300 de angajaţi (cât reprezintă un sfert din total salariaţi) la… SC ETA SA şi o societate comercială care se va crea în acest sens.

Graba este mare pentru că edilul Râmnicului a pus cele două propuneri pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea de marţi, 20 iulie 2010: raport şi proiect de hotărâre privind înfiinţarea unei societăţi comerciale pe acţiuni; raport şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC ETA SA Râmnicu Vâlcea.

Iată ce a declarat primarul Romeo Rădulescu corespondentului Agerpres din Vâlcea: „Suntem în grafic cu pregătirea noii organigrame. O vom termina şi o vom supune la vot în şedinţă extraordinară de Consiliul Local, săptămâna viitoare, mai precis, marţi. Cam 300 de oameni se vor regăsi pe alte scheme de funcţionare, cea mai mare parte de la Administraţia Publică şi de la Pieţe. Cei de la Administraţia Publică vor trece la ETA, transportul în comun, iar la Pieţe va apărea o societate comercială”.

După cum s-a mai consemnat, până cel târziu la data de 16 august, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să aprobe noile organigrame, să rectifice bugetul de venituri şi cheltuieli ale aparatului propriu şi al instituţiilor publice din subordine, astfel încât să se încadreze în numărul maxim de posturi stabilit. Nerespectarea încadrării în numărul maxim de posturi, respectiv neîncadrarea în plafonul de cheltuieli de personal, atrage suspendarea alimentării cu cote defalcate din impozitul pe venit şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat repartizate conform art. 33 din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, nerespectarea prevederilor privind încadrarea în numărul maxim de posturi precum şi în cheltuielile de personal constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă până la 400 milioane lei vechi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.