O tânără din Budeşti a născut înÔǪfosa septică a locuinţei

0
78

    O tânără din Budeşti a născut în…fosa septică a locuinţei

           Ieri, la ora  14.00, poliţiştii au fost sesizaţi telefonic de către personalul Spitalului de Obstretică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea, despre faptul că, în dimineața aceleași zile, la  unitatea spitalicească, a fost internată  Elena V., de 28 de ani,din comuna Budeşti, care a declat că a suferit la domiciliul său un avort spontan în urma căruia i s-a produs o hemoragie puternică. Vârsta aproximativă a fătului fiind de 5 luni.

    După discuţiile purtate cu pacienta şi cu personalul de specialitate, poliţiştii s-au deplasat la domiciliul acesteia unde au descoperit fătul decedat, în fosa septică a locuinţei..

    Avortonul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei.

    Urmează ca în urma concluziilor medico-legale şi a rezultatelor anchetei să se stabileascu dacă avortul a fost spontan sau a fost provocat.

    Menţionăm că provocarea ilegală a avortului constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani.
         

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.