Judeţul Vâlcea îşi corelează investiţiile cu CEZ Oltenia

0
76

Judeţul Vâlcea îşi corelează investiţiile cu CEZ Oltenia

Astăzi, 28 iulie 2010, la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea a avut loc o întâlnire a conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea cu cea a CEZ Oltenia. Această întâlnire este cea-a de-a treia organizată la solicitarea Preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea pe tema corelării activităţii furnizorului de energie electrică cu cea autorităţilor publice.

Astfel, au fost analizate proiectele de investiţii derulate de Consiliul Judeţean şi de autorităţile publice din judeţul Vâlcea, discutându-se implicaţiile şi măsurile complementare care trebuie întreprinse de CEZ Oltenia. În cadrul întâlnirii au fost corelate programele de investiţii pe termen scurt ale autorităţilor locale cu cele 27 de investiţii ale furnizorului de energie electrică.

Cu această ocazie, Ion CÎLEA, Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a declarat că „O colaborare între instituţiile publice şi furnizorii de servicii publice este foarte importantă pentru ambele părţi în orice condiţii şi cu atât mai mult în condiţii de criză economico-socială. Mă bucură sincer deschiderea pe care o manifestă CEZ Oltenia pentru problemele autorităţilor publice din judeţ şi ţin să precizez că în cadrul acestei întâlniri au fost abordate o serie de probleme care mi-au fost semnalate cu ocazia audienţelor şi am convingerea că acestea vor fi rezolvate în cel mai scurt timp.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.