• Noi dezvăluiri apărute în „Academia Caţavencu”:

Ctitoriile deputatului Bleotu.
O poveste despre cum rămân nulităţile în istorie

Dacă istoria ar avea raţiune, între Gicu de la Sculărie şi alesul neamului din Vâlcea, deputatul pesedist Vasile Bleotu, l-ar alege cu siguranţă pe Gicu. Cu toate astea – zice vorba – sula nu ştie carte, iar bugetul statului se lasă pervertit de orice purtător de imunitate, independent de mărimea vidului dintre urechile sale de ales. Aşa, printr-o mică perversiune financiară, o notă de subsol a istoriei oraşului Drăgăşani din Vâlcea va fi cusută cu fir de aur şi va purta numele de Vasile Bleotu, ctitor de biserici. Undeva pe Aleea Trandafirilor din micul orăşel vâlcean stă pitită între blocuri o biserică.

Legenda zice că e ctitorie a ilustrului deputat. Analele Parlamentului zic însă că singurul merit al deputatul ar fi acela că şi-a pus secretara să redacteze un amendament la Legea bugetului, şi astfel au fost deturnate 4 miliarde de lei vechi pentru construirea locaşului de cult în care impostorul şi-a pictat mecla, la costum şi cu insignă de parlamentar în piept. Chiar dacă la vremea construirii bisericii nici nu mai servea patria prin imunitate. Aşezată în locul unei foste parcări, mica bisericuţă se află în grija unui locatar din blocul vecin, de la etajul doi. Preotul e mai mult plecat.

Străjerul cheii e bucuros că e biserică în locul parcării, mai ales că la ea au muncit toţi oamenii din zonă. Fiecare cum a putut, “Dar să ştiţi că domul deputat a dat cel mai mult”, îşi încheie bătrînelul osanalele. Nu toţi frecventează bisericuţa. Unii preferă să stea în casă şi să asculte slujba de pe geam, în loc să meargă să se închine la icoana parlamentarului, că doar biserica e dotată cu difuzoare. În cele din urmă, la biserică ajunge şi parohul. Îi miroase lui a presă, mai ales că de sub sutană i se vede o gazetă. E chiar gazeta în care l-am prea­slăvit pe ctitorul Bleotu. Se amuză şi el, da’ nu prea tare, că e păcat. Bleotu e om bun. Doar a dat patru miliarde de la Buget pentru biserică şi-şi merită chipul cioplit în peretele interior al locaşului de cult. Alături de propria pictură, în calitate de preot slujitor.

Arhiepiscopul Gherasim nu e trecut nicăieri. Dar nu-i bai. Oricum departamentul de PR al bătrînului Gherasim nu mai e activ de cîţiva ani. La mică distanţă de Aleea Trandafirilor, undeva la marginea Drăgăşaniului, într-un cartier construit ad-hoc de nişte ţigani rudari, prin anii ’90, se înalţă o altă bisericuţă, ctitorie a deputatului. Aici a dat din banii lui. Cât a putut, că nu e nici el vreun nabab. Biserica asta n-are nici preot, e prima impresie. Mă lămureşte un rudar binevoitor, care se oferă chiar să-l sune pe părinte să vină, dacă e ceva important şi am venit taman de la Bucureşti.

Părintele e preot doar part-time. Mai lucrează şi la o bancă, doar sunt vremuri grele. Din lipsă de preot mă conversez cu rudarul. E mândru că au biserică în cartier, iar despre deputatul Bleotu ştie că e om bun. Poate să jure că-i bun, că doar are poza pictată în biserică. Şi unde-ai mai văzut tu oameni răi pictaţi în biserică? Apoi apare şi preotul. Îl cheamă Bîrneaţă şi pare puţin nervos că i-am deranjat după-masa liniştită. Nu mă lasă să fac poze. Cică am nevoie de aprobare de la Arhiepiscopie. O fi şi asta vreo biserică exclusivistă. Ce să-i faci, n-aveam bască.

(www.catavencu.ro)