Vocalize guvernamentale:
„EMILE, FĂ-TE CĂ LUCREZI !”
Guvernul şi toată trena sa portocalie nu a înţeles nimic din ecoul naţional al moţiunii de cenzură şi din mişcările revendicative care au izbucnit în întreaga ţară. Rezultatul ieşit din cele două urne parlamentare este privit de ceata lui Emil Boc nu ca un semnal acut de trezire la realitate, ci ca o victorie electorală.
Nici astăzi marionetele din Palatul Victoria păpuşate de pe Dealul Cotrocenilor nu se gândesc la măsuri de anvergură, cu virtuţi economice care să sporească radical veniturile bugetare. Măturoiul pus la treabă prin cabinetele ministeriale crează mai de grabă impresia celebrei expresii asimilate de premier: „Emile, fă-te că lucrezi!”
Decizia după ceasul al 12-lea privind reducerea aparatului administrativ este, în realitate, un gest propagandistic, un iureş care să inducă părerea că şi Guvernul este capabil de sacrificii, încercând să infuzeze iluzia că marele cârmaci a avut un vis sănătos şi că, gata, a ascuţit săbiile reformatoare.
Nici acum, în ceasul de pe urmă, Guvernul nu a înţeles că problema principală a României nu sunt cheltuielile sociale peste care a năvălit şi a început secerişul salariilor şi pensiilor, ci scoaterea ţării din colaps prin colectarea la buget a tuturor surselor de venit. Nu a înţeles că ieşirea din criză nu se poate face lăsând povara costurilor şi problemele grave ale economiei pe umerii bugetarilor, pensionarilor şi şomerilor.
Trompetiştii Guvernului continuă să sune din goarnă pe toate uliţele precum că nu există alte soluţii pentru ieşirea din chingile crizei decât sacrificând sărăcimea ţării.
Gravele probleme ale perioadei au fost corect identificate şi de Academia Română pe care le-a punctat, de altfel, într-un riguros studiu intitulat „După 20 de ani, opţiuni pentru România”. În acest demers academic se precizează că statul român cheltuieşte pentru domeniul social cea mai mică proporţie, nu numai în raport cu PIB, ci şi ca pondere din buget: 36,5% faţă de 55,9% cât este media pe UE. Şi tot Academia nu se sfieşte să atragă atenţia că şi în condiţiile actuale Puterea Executivă are tot o reacţie inversă, prin încercarea de a echilibra bugetul măcelărind acea zonă socială pe seama hăcuirii fondurilor şi salariilor din educaţie, sănătate, asistenţă socială.
Obtuz, cum s-a dovedit a fi încă de la ultima sa „înscăunare”, din decembrie 2009, Guvernul dezorientatului Emil Boc nu vrea să priceapă pentru nimic în lume că, în condiţiile în care există soluţii alternative pentru redresarea economică, este o crimă să se ia bani de la pensionari şi de la ceilalţi oameni săraci.
Cosmetizarea zgomotoasă a Guvernului, anunţată cu emfază pe toate canalele, nu este decât un praf aruncat în ochii naivilor cărora li se inoculează ideea „sacrificiului” general. Nu se spune nici un cuvânt despre programul-ofertă al Partidului Social Democrat care pune la îndemână o nouă şi sănătoasă filosofie de guvernare bazată pe solidaritate reală (nu clientelism!), pe echitate, dialog şi responsabilitate.
Măsurile cuprinse în Programul „Solidaritate pentru dezvoltare” elaborat de PSD vizează necesitatea unei impozitări diferenţiate a veniturilor, stabilirea unui plafon impozabil pentru persoanele fizice autorizate, deduceri fiscale pentru investiţii şi export, atacarea frontală a evaziunii fiscale, reducerea rapidă a risipei din administraţie îndeosebi pe seama achiziţiilor publice şi a bunurilor şi, nu în ultimul rând, ofensivă pe toate fronturile pentru accesarea curajoasă şi folosirea cu maximă chibzuinţă a fondurilor europene.
A devenit, însă, tradiţională privirea sfidătoare a înalţilor suverani spre orice idee care nu a încolţit în grădina proprie. Nu au nici măcar puterea de a pricepe că tăierea cheltuielilor ministeriale sau reducerea remuneraţiilor de care beneficiază emisarii Puterii în consiliile de administraţie nu sunt de natură să repornească motoarele economiei.
Scopul lor îl vede şi orbul: prin trucuri ieftine şi remanieri de faţadă nu urmăresc decât să protejeze pe mai departe afacerile clientelei politice pentru care nu se dau în lături de la nici o diversiune.
Cert rămâne un lucru: istoria românilor s-a mai îmbogăţit cu două nume – al preşedintelui Traian Băsescu şi primului ministru Emil Boc – care vor completa galeria neagră a trădătorilor intereselor naţionale.
Dr.ing. ION CÎLEA
Vicepreşedintele al PSD
