Senatorul Jurcan a încasat suma de 1.709.058 de lei din contracte cu autorităţile publice

0
85

În anul 2009,

Senatorul Jurcan a încasat suma de 1.709.058 de lei din contracte cu autorităţile publice

Propunerea ministrului Elena Udrea, ca demnitarii să aleagă între afacerile cu statul şi funcţiile publice, susţinută în Colegiului Director de Roberta Anastase, Sulfina Barbu şi Raluca Turcan, i-a nemulţumit pe unii dintre parlamentarii democrat-liberali. Aceştia au motivat, între altele că, pentru a împăca pe toată lumea, ar trebui ca afacerile lor cu statul să fie preluate de soţii.

„Dar dacă soţia nu vrea să-mi preia afacerile, ce fac, divorţez?” au supralicitat unii dintre ei, duminică, la o şedinţă de partid.
Drept răspuns, Elena Udrea a afirmat recent la Hotnews că, obligaţi să aleagă, este posibil ca demnitarii în cauză să aibă acces, în continuare, la banii publici prin „prieteni şi rude”, dar că speră ca aceste situaţii să fie „excepţionale”. „Sperăm însă ca situaţiile acestea să fie excepţionale”,.

Câţiva parlamentari PDL au sub 50% din acţiunile unor companii care au contracte cu autorităţi publice. De exemplu, firma unde are acţiuni senatorul PDL de Vâlcea Dorel Jurcan, respectiv Dolex Com SRL, a încheiat o serie de contracte pentru furnizarea de rechizite şcolare cu inspectoratele şcolare din Ilfov, Buzău, Călăraşi, Prahova, Gorj, Argeş, Caraş Severin, Hunedoara, Dolj şi Olt. În total, cele zece contracte din 2009 cumulează 1.709.058 de lei.

Senatorul PD-L de Vâlcea, Dorel Jurcan spune că afacerile sale cu statul au constat în a vinde acestuia „produse la cel mai jos preţ”, fără să beneficieze de alte facilităţi. „Eu sunt producător, nu negustor, iar în România nu există cineva cu un preţ mai jos ca al nostru. Dar dacă partidul mă va pune să aleg, voi alege să produc, în continuare, caiete şcolare” , spune Jurcan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.