Iniţiativa lui Valentin Iliescu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul:
Primarii vâlceni, consiliaţi în atragerea de fonduri europene
Cristian Apostol, secretar de stat la Ministerul Mediului şi Pădurilor a fost prezent astăzi, la Râmnicu Vâlcea la invitaţia lui Valentin Iliescu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul. Cei doi secretari de stat s-au întâlnit cu numeroşi primari discuţiile axându-se pe oportunităţile privind accesarea de fonduri europene prin proiecte aflate în derulare la Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Oportunităţi Cristian Apostol a enumerat principalele proiecte aflate în derulare la Ministerul Mediului şi Pădurilor şi i-a sfătuit pe edilii vâlceni să le întocmească şi să încerce atragerea de fonduri: „Proiectele pe care noi le avem în derulare consider că trebuie să le explicăm oamenilor. Prin dialogul direct cu primarii putem populariza cel mai bine proiectele aflate în derulare la minister. Sunt la ora actuală mai multe proiecte pe care primarii le pot accesa.
Este vorba de proiectul „Casa Verde” care porneşte în acest moment şi este foarte important. Noi asigurăm 3.000 de lei pentru fiecare gospodărie pentru cei care vor să utilizeze ca mijloc de încălzire biomasa, 6.000 lei pentru panouri solare şi 8.000 lei pentru energie geotermală. Este bine de ştiut, că se pot depune aceste proiecte. În momentul de faţă, va fi foarte uşoară procedura. Beneficiarii se pot prezenta doar cu actele de proprietate, copie după buletin şi dovada că nu au restanţe la buget.
Documentele se depun la Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţele respective, nu se mai fac drumuri la Bucureşti. După ce se montează instalaţia şi se achită factura se primeşte această sumă direct în cont. Este o procedură foarte simplă şi eficientă. Mai este „Programul Rabla” aflat în derulare. Le-am explicat despre măsura 221 de pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală care permite împădurirea terenurilor agricole.
Este bine de ştiut că bani de la Comunitatea Europeană vor fi folosiţi pentru aşa ceva şi vom avea bani în următorii doi ani pentru 50.000 hectare de pădure. Vom porni o campanie de mediu, dar Vâlcea nu face parte în acest moment, pentru că este o zonă privilegiată din punct de vedere al pădurii, dar vom încerca să accesăm pentru zona de sud ceva bani pentru împădurirea terenurilor agricole sau degradate. Sunt proiecte în derulare şi pentru acest lucru trebuie să informăm primarii şi să înţeleagă că trebuie să facă proiecte şi să vină să le depună”, a declarat Cristian Apostol.
Drumurile forestiere – transferate către unităţile administrativ – teritoriale
Secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor a declarat că problemele ridicate de primarii vâlceni au vizat drumurile forestiere. „În acest moment, Romsilva deţine aproximativ 90% din drumurile forestiere din ţară, în condiţiile în care nu mai are în administrare decât 52% din suprafaţa respectivă. În acest moment există bani europeni, tot pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală numai că singurul care poate aplica este proprietarul terenului.
Romsilva este proprietar de drum pe suprafeţe de teren proprietate privată şi atunci trebuie să reglementăm această situaţie. Am luat-o înaintea primarilor şi susţinem un proiect de lege în Parlamentul României prin care se vor transfera aceste drumuri care nu mai au folosinţă la Romsilva către unităţile administrativ – teritoriale. Această situaţie se va debloca şi va duce la creşterea depunerii de proiecte pe această măsură 125 B pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală”, a concluzionat Cristian Apostol.
Sursa: www.valceanews.ro