Copleşiţi de ape!
Drum din Stoileşti, rupt de ploi
Peste 100 de familii din două sate din comuna vâlceană Stoileşti rămân izolate de câte ori plouă mai serios. Calea de acces către aceste zone se transformă într-un râu prin care nici maşinile de pompieri sau ambulanţele nu pot trece.
De câţiva ani încoace, nu este ploaie mai serioasă care să nu transforme viaţa localnicilor din satele Izvorul Rece şi Balomireasa ale comunei Stoileşti într-o adevărată aventură. Drumul care le leagă de centrul comunei devine tot o apă pe o distanţă de mai bine de şase kilometri şi ei sunt nevoiţi să treacă prin el. De vină sunt viiturile care se strâng de pe dealurile din împrejurimi pe mijlocul drumului, transformându-l într-o albie de râu.
„În urmă cu peste 30 de ani, când s-au făcut aceste îndiguiri ale gârlelor pentru hidrocentralele de pe Olt s-a încărcat prea mult cu pământ, în parte din amonte, a digului. Gârla s-a unit cu calea de acces şi acum nu mai au oamenii pe unde să meargă, decât prin apă.”, spune Marian Obogeanu, primarul din Stoileşti. Zile întregi, oamenii care locuiesc în aceste două sate rămân izolaţi până când apele se vor retrage. Doar cei cu vehicule puternice se încumetă să treacă prin râu şi, nu de puţine ori, chiar şi acestea rămân împotmolite.
Profesorii care fac naveta la şcoala din sat şi copiii care merg la şcoala generală din centrul comunei sunt cei mai afectaţi de această situaţie, pentru că, din cauza apei, de cele mai multe ori nu mai ajung la ore. „Nu-mi mai trimit copilul la şcoală, pentru că sta ud la picioare şase ore. E mai bolnăvicios şi nu vreau să-l mai trimit în aceste condiţii. Astă-iarnă l-a dus soţul cu IMS-ul la scoală. Nici microbuzul nu poate să treacă dacă e apa prea mare, rămâne şi el împotmolit”, spune o localnică. „Mai întârzie, mai renunţă. Asta e situaţia. Trebuie să meargă un kilometru, doi prin apă şi profesorii şi copiii şi noi toţi, de altfel. Am vrea şi noi un drum ca lumea, dar, dacă nu se poate …..
Au început un pod, dar au abandonat construcţia, din lipsă de fonduri cred, iar acum ne-am rupt mâinile ca să îndoim fiarele de prin el, ca să poată trece măcar copiii, dar e periculos”, spune un alt localnic. În comuna Stoileşti, toate drumurile care merg spre statele localităţii sunt din pământ. Mai mult de 70 de kilometri sunt neasfaltaţi. De fapt, în toată comuna, de la înfiinţarea ei, de acum aproape 40 de ani, s-a turnat doar un kilometru de asfalt. Comuna Stoileşti are un grad mare de sărăcie. (A.V.)