Petre Ungureanu face deservicii imense Guvernului Boc

0
74

Petre Ungureanu face deservicii imense Guvernului Boc

Prefectul de Vâlcea,
prins în conflict de interese

Prefectul în exerciţiu, avocatul Petre Ungureanu, este unul dintre cei mai controversaţi politicieni vâlceni din ultimii 20 de ani. De-a lungul timpului aproape că nu a existat un scandal de amploare din domeniul politic, economic sau administrativ în care să nu apară şi numele lui Ungureanu. „Ziarul de Vâlcea“ a relatat pe larg toate aceste cazuri.

Viclean din cale afară, individ fără scrupule, parvenit prin definiţie – ar putea să fie o scurtă caracterizare a actualului prefect, omul care face imense deservicii Guvernului Boc în judeţul Vâlcea, prin comportamentul său de satrap judeţean, om care se socoteşte a fi deasupra legilor. În scurta perioadă de când este la conducerea Prefecturii Vâlcea a reuşit să dea peste cap activitatea întregii instituţii, prin imixtiuni grave, unele în interes personal, în actele emise de Instituţia Prefectului.

Petre Ungureanu şi-a băgat coada adânc în problemele legate de fond funciar, în special în cele în care este implicat în procese, „întâmplător“, biroul de avocatură al soţiei sale, Anca Ungureanu. Interesul este unul evident: favorizarea soţiei sale în instanţă, prin acte emise de Instituţia Prefectului.  În continuare vom reda un caz clar de conflict de interese în care se află prefectul Petre Ungureanu, dezvăluit recent de publicaţia „Indiscret în Oltenia“ (redactor Crişu Popescu):

33 de proprietari fără proprietate, la Bujoreni       

Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Vâlcea, cu terenuri la Bujoreni, a fost cea care a deţinut şi deţine încă pământul celor 33 de proprietari. Prin Hotărârea 507 din 8 iunie 2006, prefectul judeţului Vâlcea, Anuţa Handolescu, a decis validarea proprietarilor pe cele aproximativ 30 de hectare de teren pe care le revendicau, iar hotărârea era executorie. Jumătate din cei ce aşteaptă cu actele în mână să li se facă dreptate au hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile obţinute la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Un exemplu este Traian Roman, care încă din 1996 a obţinut în instanţă titlul de proprietate pe vechile amplasamente, dar nici până astăzi nu este pus în posesie.

Alţii au titluri de proprietate obţinute pe linie administrativă de la prefectul judeţului. Nicolae Stroe este validat în aprilie 2009 printr-un ordin, însă executarea acestuia a rămas în aer. De asemenea, unui grup destul de numeros dintre cei 33 i s-au promis acţiuni la Staţiunea Pomicolă (tot prin ordin prefectural). În concluzie, s-a recunoscut în nenumărate rânduri dreptul la proprietate al celor 33 de către autorităţile locale şi judeţene, dar şi de justiţie. Cu toate acestea, terenul a rămas în continuare al Staţiunii Pomicole.

Sub imperiul familiei Ungureanu


Pentru că a motivat în diferite feluri că terenul trebuie să rămână al Staţiunii Pomicole, conducerea acesteia a reuşit să-i blocheze pe proprietari. Instituţia Prefectului s-a sucit între timp în respectiva speţă. Dacă Anuţa Handolescu a vrut să-i pună în posesie, Remus Grigorescu a încercat în 2009 să le dea teren în altă parte. Astfel, prefectul Grigorescu şi subprefectul de la acea dată – Petre Ungureanu – au trimis un răspuns proprietarilor, oferindu-le posesie pe alte amplasamente. S-a ajuns, evident, în instanţă, unde avocatul Staţiunii Pomicole este chiar Anca Ungureanu, soţia actualului prefect.

Pentru că acesta a semnat mai multe acte (care blocau accesul proprietarilor la dreptul lor), iar actele au fost folosite în instaţă, unde soţia sa era apărătorul unei părţi (Staţiunea Pomicolă), încrengătura miroase de la o poştă a conflict de interese. Conform Legii 161/2003, articolul 72, actele emise de Petre Ungureanu în calitate de prefect sau subprefect, care vizau această situaţie, sunt lovite de nulitate absolută. Cu toate acestea, Anca Ungureanu a rămas avocatul Staţiunii, iar soţul ei îi blochează cu spor pe adevăraţii proprietari.

Actualul prefect a emis pe 17 februarie 2010 o adresă-răspuns unuia dintre proprietarii care îl notificaseră. Ungureanu menţionează că terenurile aparţin de drept Staţiunii Pomicole şi că proprietarii nu vor primi teren pe vechile amplasamente. În decembrie 2009, prefectul anunţa şi comisia locală din Bujoreni să-şi ia gândul de la împroprietărirea păgubiţilor. Primarul Bujoreniului, Alexandru Roşu, i-a sprijinit pe proprietari. Numai că Ungureanu atrage atenţia comisiei locale că cei 33 vor fi puşi în posesie la Guşoieni sau Bălceşti, şi nu oricum, ci în regim de urgenţă.

Justiţia – pentru unii mumă, pentru alţii ciumă


Dacă pe unii i-a lăsat să-şi tragă amarul fără drept de proprietate, pe alţii justiţia i-a pricopsit cu dosare penale. Pentru că au îndrăznit să intre pe terenul unde erau proprietari, câţiva dintre cei 33 de păgubiţi au intrat în vizorul conducerii Staţiunii Pomicole. Aceasta le-a făcut plângere penală. Dar nu pentru toţi justiţia e ciumă. Pentru un alt proprietar, care avea teren tot luat de comunişti şi dat Staţiunii Pomicole, situaţia nu e similară. El a câştigat în instanţă şi culmea… a fost pus în posesie. Se numeşte Feţeanu, iar după ce a câştigat în instanţă i-a vândut terenul lui Bebe Ungureanu. Coincidenţă!? Cert este că acum, pe terenul cumpărat de actualul prefect se înalţă o mândreţe de conac. Mare şi impunător, construit la liziera pădurii, conacul lui Ungureanu sfidează criza economică. (www.indiscret.ro)


Procesul a fost pierdut de Prefectură

Adevăraţii proprietari ai terenului pe care se află Staţiunea Pomicolă au câştigat în instanţă, în urmă cu câteva zile, procesul cu Instituţia Prefectului. Astfel, Comisia Judeţeană de Fond Funciar, aflată la mâna prefectului Ungureanu, a fost obligată să plătească 12.000 lei noi – cheltuieli de judecată celor 33 de proprietari. Din dorinţa de a găsi un ţap ispăşitor Petre Ungureanu a dispus ca suma respectivă să-i fie imputată unei juriste din Prefectură care nu avea nici în clin, nici în mânecă cu respectivul proces. Şi acest fapt minor spune multe despre caracterul actualului prefect de Vâlcea.     

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.