• Împreună cu ministrul Economiei, Adriean Videanu,
Emil Boc a venit la Vâlcea pentru a reconfirma poziţia Guvernului de susţinere a Oltchim
• „Platforma integrată Olchim reprezintă o industrie strategică pentru România pe termen mediu şi lung, şi, aşa cum ne-am ţinut de cuvânt şi anul trecut, când am adoptat memorandumul în Guvern, cu componentele menţionate, imediat după ce am avut discuţia preliminară în Guvern, vizita de aici şi reîntoarcerea în Cabinet, am făcut cele necesare. Pe termen mediu şi lung, Oltchim şi platforma integrată vor reprezenta un bun extraordinar al României pe piaţa europeană, iar dacă fiecare dintre noi nu facem astăzi ceea ce trebuie, ratăm această şansă extraordinară a României. Sunt convins că în luna iunie ne vom revedea funcţionând aşa cum ne dorim cu toţii”, a declarat primul ministru Emil Boc
Vineri, 16 aprilie, primul ministru Emil Boc şi ministrul Economiei, Adriean Videanu, au făcut o vizită de aproape trei ore pe Platforma Industrială Sud, cu precădere la societatea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea. Delegaţia guvernamentală a venit la orele 10 cu elicopterul chiar în faţa sediului administrativ al SC Oltchim SA fiind întâmpinată de către următoarele personalităţi: directorul general al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, primarul interimar Romeo Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, parlamentarii Dorel Jurcan, Samoil Vîlcu şi Sorin Zamfirescu, precum şi directori de instituţii, consilieri municipali şi judeţeni, şi reprezentanţii firmelor ce colaborează cu SC Oltchim SA.
Imediat după sosirea la SC Oltchim SA, delegaţia guvernamentală a intrat la discuţii cu conducerea societăţii. Cu această ocazie, reprezentanţii Oltchim i-au prezentat lui Emil Boc şi Adriean Videanu situaţia reală de la întreprindere, dar şi unele soluţii de relansare a activităţii la capacitate maximă.
La orele 11,20, delegaţia guvernamentală a făcut o scurtă vizită la Secţia Ramplast din cadrul SC Oltchim SA, după care, în jurul orelor 12, primul ministru Emil Boc a vizitat societatea „Uzinele Sodice Govora” SA (investiţie poloneză în România), unde a semnat în cartea de condoleanţe deschisă în memoria preşedintelui Lech Kaczynski.
Emil Boc: „Miercuri vom reconfirma în Guvern memorandumul”
Iată câteva din declaraţiile premierului Emil Boc, după vizita de la SC Oltchim SA: „Suntem astăzi la Oltchim, împreună cu ministrul Videanu, pentru a reconfirma poziţia Guvernului României de susţinere a Oltchimului. De ce? Din două motive: în primul rând, platforma integrată Olchim reprezintă o industrie strategică pentru România pe termen mediu şi lung, şi, aşa cum ne-am ţinut de cuvânt şi anul trecut, când am adoptat memorandumul în Guvern, cu componentele menţionate, imediat după ce am avut discuţia preliminară în Guvern, vizita de aici şi reîntoarcerea în Cabinet, am făcut cele necesare.
La fel şi astăzi, în urma unor discuţii de durată pe care le-am avut în ultimele două luni de zile cu conducerea companiei, cu administraţi locală şi cu Ministerul Economiei, suntem astăzi aici pentru a spune că avem identificate toate soluţiile legale româneşti şi europene pentru susţinerea în continuare a Oltchimului, din perspectiva industriei strategice pe care o reprezintă, şi, nu în ultimul rând, în legătură cu soarta celor 8180 de angajaţi de pe platforma Oltchim, care reprezintă o prioritate pentru Guvernul României.
Miercuri vom reconfirma în Guvern memorandumul, inclusiv cu noile discuţii de susţinere legală a Oltchimului, pe care le-am avut, iar obiectivul nostru este ca, împreună cu conducerea companiei, în luna iunie, să funcţionăm la capacitatea dorită prin tot ceea ce înseamnă sprijin legal acordat Oltchimului şi platformei integrate. Spun asta în condiţiile în care nu există în Guvernul României şi poate în ţară un susţinător mai devotat şi de bună-credinţă pentru Oltchim altul decât ministrul Videanu, care a prezentat împreună cu conducerea companiei, în Guvern, ce înseamnă viitorul acestei companii, ceea ce înseamnă pentru industria românească, ce şanse sunt să facem aici o platformă integrată şi cu care să ne mândrim în anii care vor urma.
Pentru că, să nu uităm, vom ieşi cu toţii din criză, iar după aceea vor reuşi cei care sunt puternici, care fac astăzi ceea ce trebuie. Pe termen mediu şi lung, Oltchim şi platforma integrată vor reprezenta un bun extraordinar al României pe piaţa europeană, iar dacă fiecare dintre noi nu facem astăzi ceea ce trebuie, ratăm această şansă extraordinară a României. Pentru că România nu poate trăi doar din împrumut şi consum, trebuie să trăiască, în primul rând, din performanţă, performanţă în domenii care aduc beneficii, aduc exporturi şi menţin locuri de muncă.
Iar Oltchim reprezintă o astfel de soluţie pentru România, motiv pentru care îi acordăm toată atenţia din perspectiva Guvernului pe care noi îl reprezentăm. Sunt convins că în luna iunie ne vom revedea funcţionând aşa cum ne dorim cu toţii. Va fi un semnal foarte clar, inclusiv şi pentru Bruxelles, că pentru România, Oltchim este o întreprindere strategică, şi, combinat cu cea ce v-a spus şi domnul ministru Videanu despre scrisoarea de confort, care să explice viabilitatea în detaliu a companiei, ne va ajuta să obţinem avizul şi acordul european pe care noi l-am solicitat încă de anul trecut.
Şi cred că, după aceea, vom obţine mult mai uşor acordul structurilor europene pentru continuarea demersurilor de sprijinire a Oltchim. Nu este însă singurul mod prin care sprijinim Oltchim. Mai avem în vedere şi alte modalităţi legale, pe care, din motive simple, nu le putem detalia astăzi pentru că ele urmează să intre în procedura de negociere, dar care ne vor ajuta să îndeplinim ceea ce v-am spus astăzi: în luna iunie să funcţioneze Oltchim aşa cum îşi doreşte compania. Pentru asta sunt mecanisme care sunt în derulare în momentul de faţă”.
Ministerul Economiei vrea să creeze un complex economic integrat
La rândul său, ministrul Economie, Adriean Videanu, a declarat: „În opinia mea, platforma Olchim reprezintă ansamblul economic perfect în care un Guvern trebuie să se concentreze în ideea de a găsi soluţiile legale atât în ceea ce înseamnă legislaţia internă, cât şi legislaţia europeană, pentru a putea funcţiona. Din punctul meu de vedere, s-au făcut câţiva paşi importanţi: am luat partea de petrochimie de la Arpechim, începem uşor, uşor partea de verificare a sistemelor de funcţionare şi sperăm să găsim acele soluţii. Eu sunt convins că le găsim, astfel încât, în jurul datei de 1 iunie, Oltchim să poată funcţiona.
Mai mult decât atât, avem în vedere crearea unui complex economic cu ceea ce înseamnă salina de la Ocnele Mari, cu CET-ul Govora, un complex economic integrat care are raţiune economică şi care poate să reprezinte suportul pentru ceea ce înseamnă ansambluri economice cu efect de antrenare la nivelul întregii economii naţionale. Domnul director general ne-a prezentat strict platforma Oltchim, platforma vâlceană de aici. Trebuie să luăm în calcul inclusiv efectul de antrenare a întregii economii. Şi orice sprijin pe care Guvernul îl dă platformei vâlcene se reflectă în mod indirect asupra întregii economii naţionale.
Încă odată spun, este un ansamblu economic care are efect de antrenare asupra întregii economii naţionale. După cum ştiţi, procedura de comunicare cu Comisia Europeană nu este una foarte uşoară şi nu depinde numai de România. Suntem în procesul final. Ministerul Economiei va elabora în cursul săptămânii viitoare o scrisoare de confort astfel încât, în sistemul internaţional de contabilitate – este INFRS, pentru cei care sunt familiarizaţi cu acest lucru – să demonstrăm viabilitatea Olchimului.
Începem procesul de gândire a ansamblului cu integrarea Ocnelor Mari, cu gândirea unor soluţii de reabilitare a CET-ului Govora. Practic, ştiţi că una din priorităţile Ministerului Economiei este trecerea pe ceea ce înseamnă cogenerarea de înaltă eficienţă. Şi aici poate fi implicat ori ROMGAZ-ul, ori altă sursă de gaze astfel încât, în condiţii de eficienţă, să putem să producem atât aburul, cât şi energia electrică. Este un ansamblu economic care, pas cu pas, îşi va găsi rezolvarea”.
Mihai Diculoiu are încredere deplină în Romeo Rădulescu
Liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, s-a arătat deosebit de încrezător, spunând că în urma vizita delegaţiei guvernamentale se vor urgenta procedurile de sprijinire a societăţii Oltchim, atât pe plan intern cât şi la nivelul Comisiei Europene. „Vreau să vă spun că singurul candidat la Primăria Râmnicului care s-a arătat preocupat de situaţia de la Oltchim a fost Romeo Rădulescu. Ceilalţi candidaţi nici măcar nu au trecut pe la Oltchim. Avem încredere că, odată ce va fi ales primar, domnul Romeo Rădulescu va sprijini şi mai mult SC Oltchim SA”, a mai declarat liderul de sindicat Mihai Diculoiu.
În continuare, primul-ministru Emil Boc a mai subliniat: „Noi, faţă de Uniunea Europeană ne-am îndeplinit tot ce am putut să facem. Acum procedurile legale sunt în derulare, vom mai reconfirma prin memorandum şi prin scrisoarea de confort aceste lucruri, şi pe de altă parte, prin alte modalităţi legale care stau la îndemâna noastră în plan intern, vom face funcţional Oltchimul de la 1 iunie, aşa cum am decis.
Este o întreprindere strategică şi noi, în Guvern, ne uităm nu numai la ziua de mâine, ci şi la cea de poimâine, iar această întreprindere, această platformă este una strategică pentru România. Şi o să ne daţi dreptate peste cinci, peste zece ani, când veţi vedea că această platformă va fi una de referinţă pentru România în Uniunea Europeană, pentru că, în competiţia din Uniunea Europeană, nu vom putea răzbi dacă nu ai o platformă integrată şi cu care se te poţi bate cu alţi parteneri externi, la fel de competitivi ca noi. Din perspectiva Guvernului României există susţinere totală şi necondiţionată pentru Oltchim.
Şi, repet, acest lucru se poate observa prin ceea ce facem noi în plan intern, prin colaborarea dintre Ministerul Economiei şi Oltchim, iar din colaborarea României cu Uniunea Europeană din nou avem susţinerea totală pentru platforma Oltchim. Din acest punct de vedere, birocraţia de la Bruxelles, din nefericire, bate birocraţia românească de multe ori.
(Petre Coman)