Clădirile istorice din Râmnic, semnalizate cu plăcuţe

0
75

Clădirile istorice din Râmnic, semnalizate cu plăcuţe

Primăria Râmnicului şi Direcţia pentru Cultură şi Patrimoniul Cultural Naţional Vâlcea vor monta plăcuţe informative pe monumentele istorice din municipiu.

Clădirile-monument istoric din municipiul Râmnicu Vâlcea vor fi “însemnate” cu plăcuţe de semnalizare. Acţiunea este prima dintr-o colaborare a Primăriei Râmnicu Vâlcea cu Direcţia pentru Cultură Vâlcea în ceea ce priveşte marcarea unor obiective protejate de interes naţional. Textele vor fi inscripţionate în trei limbi, română, engleză şi franceză, conform normelor agreate de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Cultural Naţional.

“Proiectul este gândit pentru a pune în valoare şi semnaliza monumentele istorice din oraş. Au fost proiectate 45 de sigle pentru monumente de arhitectură, cruci şi monumente de for public (14 biserici,11 institutii publice, 4 case particulare, 9 monumente de for public, 4 cruci comemorative, 5 ansambluri urbane, 9 situri arheologice ). Aceste înscrisuri şi culori au fost aprobate de Comisia de Monumente şi vom începe un proces de restaurare şi valorificare a unor monumente, situri şi ansambluri arhitectonice şi înscrierea lor în trasee turistice. Va fi o semnalizare unitară, sub formă de plăcuţe, pe toate monumentele istorice din Râmnicu Vâlcea.

Plăcuţele sunt un fel de cărţi de vizită ale clădirilor respective. Ele conţin informaţii referitoare la arhitectură, istorie, dar şi detalii de culoare locală sau amănunte de legendă. Acest proiect a fost discutat cu primarul Mircia Gutău şi acum este realizat cu sprijinul primarului interimar Romeo Rădulescu, care a înţeles importanţa acestui deziderat. Într-o etapă ulterioară, toate clădirile monument-istoric din Vâlcea vor fi evidenţiate prin amplasarea siglei specifice în scopul protejării patrimoniului imobil al judeţului nostru”, a explicat directorul culturii şi patrimoniului cultural Florin Epure.

Printre clădirile care vor purta o astfel de plăcuţă sunt Episcopia Râmnicului, schiturile Troianu, Inăteşti şi Cetăţuia, bisericile Buna Vestire, Cuvioasa Paraschiva, Toti Sfinţii, Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe, Sf. Anton de Padova, Primăria Râmnicului, Parchetul, Tribunalul, Colegiul Lahovari, Conacul Socoteanu-Lahovari, Muzeul de Artă (Casa Simian), Casa Anton Pann, Fântâna lui Ştirbei, Crucea lui Duca Vodă, Crucea Mişeilor, siturile arheologice de la Buridava, Valea Răii, Căyăneşti, Goranu etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.