Fetiţă spulberată pe trecerea de pietoni

0
76

Tragedie! Accidentul care a îngrozit Vâlcea:

Fetiţă spulberată pe trecerea de pietoni

Două fete cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani au fost accidentate luni, 15 martie, în jurul orei 14.00 în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea. Fetele traversau Calea lui Traian pe trecerea de pietoni, în timp ce au fost spulberate de o maşină, cu numărul de înmatriculare SB.07.SMF condus de o măicuţă. 

Una din fete a murit pe loc,  iar cealaltă a fost transportată în stare gravă la Spitalul Marie Curie din capitală. Sute de oameni s-au oprit să vadă cumplita tragedie şi au început să o huiduie pe măicuţa care se afla la volan şi care avea semnul de începător pe parbriz. „Vă rugaţi pentru oameni să le fie bine, iar voi îi omorâţi”, strigau oamenii.

Călugăriţa era şofer începător


Poliţiştii care anchetează cazul spun că măicuţa de la Horezu a ignorat culoarea roşie a semaforului. „ Din primele cercetări rezultă că aceasta nu a observat culoarea semaforului şi le-a lovit pe cele două minore pe trecerea de pietoni. Aceasta se îndrepta cu autoturismul marca Mercedes dinspre sud, înspre nordul municipiului.

Continuăm cercetările pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier”, a declarat subcomisarul Ion Ridiche de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea. Măicuţa implicată în accident nu avea experienţă,  pe maşină existând semnele pe care trebuie să le poarte un începător. Alte măicuţe venite la faţa locului au mărturisit că aceasta venise în Râmnic pentru a face cumpărături.

Un alt martor al incidentului povesteşte că cele două fetiţe se asiguraseră de câteva ori înainte să treacă strada. Cu toate acestea, ele nu au mai apucat. „ Era lume multă…una dintre fetiţe zăcea moartă pe caldarâm, iar pe cealaltă au luat-o cu targa. Erau cu ghiozdănelele în spate”, a adăugat Elena P., un alt martor.

Ionela, singurul copil al familiei


Ionela, fetiţa care a decedat era unicul copil al familiei Moţ. Ajunşi la faţa locului, părinţii ei, copleşiţi de durere s-au prăbuşit în mijlocul străzii. Ionela era elevă la Liceul de Artă, în clasa a şasea. Prietena ei, Daria Găitănaru a fost transportată la Bucureşti, după mai bine de două ore în care medicii au resuscitat-o. Circulaţia în Râmnicu Vâlcea a fost paralizată două ore, traficul fiind restricţionat pe ambele sensuri de mers. La faţa locului s-au strâns sute de curioşi. Călugăriţa a fost ferită de ochii lumii revoltate. Daca va fi găsită vinovată, măicuţa de la Horezu riscă ani buni de puşcărie.

Tată sfâşiat de durere: „Cine te va mai lua în braţe, fata mea?”

Tatăl Dianei Moţ, fetiţa moartă în accident rutier, va fi înmormântată joi, 18 martie, îmbrăcată mireasă, la cimitirul Brad, din Ocnele Mari. Moartea a sfâşiat inimile celor dragi. La casa Dianei Elena Moţ, fetiţa care pe 15 mai ar fi împlinit 12 ani şi care a fost omorâtă pe o trecere de pietoni din centrul Râmnicului, era în această dimineaţă jale mare.

Aplecaţi pe coşciugul de unde un înger de fetiţă îmbrăcată în mireasă aştepta să plece în ultima călătorie, mama şi tatăl copilei nu-şi puteau stăpâni durerea. „Fata mea dragă, care mereau erai veselă, plină de viaţă, unde pleci acum. Cine te va mai lua în braţe, îngerul meu. Of, Doamne, ce mi-ai făcut de mi-au luat lumina ochilor. O să trec în fiecare zi când merg la serviciu pe lângă locul unde s-a întâmplat tragedia şi am să opresc să te salut şi abia apoi o să plec mai departe”, spunea răpus de o durere , Petre Moţ, tatăl Dianei.

Fetiţa accidentată pe trecerea de pietoni se va întoarce la şcoală

Tatăl Elenei Găitănaru, din Ocnele Mari, fetiţa accidentată pe trecerea de pietoni de dubiţa condusă de măicuţa Iustina, de la Mănăstirea Hurezi, a spus redactorilor de la publicaţia „Adevărul de seară“ că fetiţa lui se simte bine. „Acum este conştientă, se poate vorbi cu ea, iar medicii spuneau că ar putea fi externată în câteva zile. Are o lovitură frontală la cap şi excoriaţii la mâini şi la picioare şi rsimte starea de şoc prin care a trecut. Fata mea este internată la Spitalul Marie Curie, iar după ce o voi aduce acasă, trebuie să facă şedinţe la psiholog împreună cu cealaltă soră a ei.

Amândouă copilele erau de mână în momentul în care s-a întâmplat incidentul”, a spus tatăl micuţei. Copila a fost vizitată la spital de mătuşa şi verişoara măicuţei aflată la volan, iar stareţa Mănăstirii Hurez, măicuţa Marina, a vizitat ieri, la Ocnele Mari, familia Mariei Găitănaru. „Ne rugăm ca ea să trăiască, deşi prin oraş se dusese zvonul că micuţa ar fii murit. Fii puternică Maria şi noi suntem cu sufletul alături de tine”, spunea unul dintre colegii ei de clasă de la şcoala generală nr. 10 din Râmnicu Vâlcea, care a sărit în sus când a aflat că fetiţa are şanse de a veni din nou la şcoală. (www.adevarul.ro, impactreal.ro)

Temporizarea semafoarelor trebuie schimbată!

Pe site-urile ziarelor care au publicat informaţii despre înfiorătorul accident rutier au fost postate de către cititori foarte multe comentarii. Opiniile vâlcenilor au fost dintre cele mai diverse, de la comentarii pertinente până la atitudini pătimaşe. Din multitudinea de mesaje am reţinut un comentariu, care ar trebui să fie citit cu foarte mare atenţie de către autorităţile locale: „E foarte uşor să aruncăm vina asupra unui singur om şi să nu luăm în calcul şi alte aspecte tehnice legate de semaforizarea din respectiva intersecţie, care este cea mai aglomerată din oraş.

După părerea mea înainte de a aştepta să se întâmple astfel de tragedii şi de a da vina exclusiv pe cel care o comite ar trebui ca autorităţile să schimbe cumva temporizarea acelor semafoare pentru că dacă forţezi galbenul cu o viteză medie să zic, nu ai timp să treci de cea de-a doua trecere de pietoni pentru că apare verde la pietoni. Ideea este ca prin schimbarea temporizării am putea evita astfel de tragedii. Eu cred că fiecare dintre noi, cei care posedăm permis de conducere, am pătruns în intersecţie de câteva ori în viaţă pe culoarea galben a semaforului.

Legea spune în felul următor: Dacă în momentul în care te surprinde culoare galbenă a semaforului nu poţi opri autoturismul în condiţii de siguranţă, îţi poţi continua deplasarea…dar în intersecţia de faţă, şi mai sunt câteva intersecţii în oraş cu aceeaşi problemă, semaforul nu îţi permite să depăşeşti intersecţia în condiţii de siguranţă, deşi legea îţi permite acest lucru. Cei care circula în Râmnicu Vâlcea ştiu despre ce vorbesc şi dacă au simţit o situaţie asemănătoare pe pielea lor circulă cu prudenţă prin aceste intersecţii capcană…dar nu putem fi siguri că şi cei care tranzitează oraşul procedează la fel.

Nu iau apărarea niciunui şofer, nu există scuze şi alte chestii de genul ăsta în cazul de faţă….situaţia este prea tragică…a murit un copil nevinovat care avea dreptul la viaţă. Un semnal de alarma către autorităţi: faceţi ceva cu temporizarea semafoarelor! Faceti ceva să prevenim aceste acidente, acesta este rolul vostru!!!“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.