Cooperare româno-spaniolă la Finanţele Publice

0
67

Cooperare româno-spaniolă la Finanţele Publice

În perioada 3-5 martie 2010, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea găzduieşte o vizită de lucru, componentă a proiectului de twinning RO2007/IB/FI-07 „Creşterea gradului de colectare a creanţelor fiscale prin aplicarea măsurilor de executare silită”, cu participare spaniolă.

Din delegaţia spaniolă fac parte: Miguel Toralbo Estada, şef al Centrului de Imprimare Masivă, Agenţia Spaniolă Fiscală Tributaria (AEAT);

Carlos Quesado Pardo, şef al Serviciului tehnologia informaţiei – Centrul de Imprimare Masivă; Angel Mestre, consilier rezident al înfrăţirii; Pablo Ruiz Arnaiz, şef al Departamentului Regional de Colectare Castello; şi J. Alberto de la Barrera Garcia, şef adjunct al Departamentului Regional de Colectare Valencia.

Partea românească este reprezentată de domnii: Mihai Gogancea Vătăşoiu, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală; Mihail Constantin, director de cabinet vicepreşedinte ANAF; Doru Dudaş, director general al Direcţiei Generale de Reglementare a Colectării Creanţelor Bugetare, lider de proiect;

Ştefan Daia, director general al Direcţiei Generale Tehnologia Informaţiei, şi de doamna Delia Rădoi, şef serviciu, Direcţia de Cooperare Internaţională, omolog al consilierului rezident al înfrăţirii.

„În cadrul atelierelor de lucru, vom împărtăşi din experienţa spaniolă în ceea ce priveşte modul de funcţionare a Unităţii de Imprimare Rapidă Râmnicu-Vâlcea, înfiinţată şi dezvoltată după model spaniol, şi în special mecanismele de prelucrare şi trimitere a informaţiilor de la nivelul central către unitatea de imprimare. De asemenea, un loc important pe agenda întâlnirii îl vor avea schimburile de opinii privind aplicarea clară şi coerentă a criteriilor care respectă legislaţia internaţională pentru creşterea gradului de colectare a creanţelor fiscale prin modalităţi de executare silită” – a declarat ec. Gheorghe Gogîrnoiu, director coordonator al DGFP Vâlcea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.