• În cadrul unei şedinţe ordinare,
Consiliul Judeţean va împărţi 6 milioane euro pentru echilibrarea bugetelor locale
Joi, 25 martie 2010, este programată să se desfăşoare şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, şedinţă care va avea pe ordinea de zi 21 de proiecte de hotărâri sau informări. Astfel, se vor dezbate şi aproba următoarele propuneri: proiect de hotărâre privind aprobarea contribuţiilor şi cotizaţiilor plătite de Consiliul Judeţean Vâlcea, pe anul 2010;
proiect de hotărâre privind utilizarea unor sume din fondul de rulment al Consiliului Judeţean, pentru realizarea unor obiective de investiţii de interes judeţean; proiect de hotărâre privind repartizarea sumei de 24,9 milioane lei (6 milioane euro) din cota de 22% din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul judeţului Vâlcea, aflată în contul deschis pe seama Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, în vederea susţinerii programelor de dezvoltare locală şi pentru proiecte de infrastructură, care necesită cofinanţare locală, unor unităţi administrativ-teritoriale;
proiect de hotărâre privind actualizarea tarifelor de bază lunare pentru închirierea spaţiilor care aparţin domeniului public sau privat al judeţului; proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al SC Apavil SA Vâlcea, pe anul 2010; proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea;
proiect de hotărâre privind stabilirea contribuţiei lunare datorate de persoanele internate în Centrul de Asistenţă Medico-Socială Lădeşti, sau, după caz, de susţinătorii legali ai acestora, în anul 2010; proiect de hotărâre privind actualizarea tarifelor pentru eliberarea licenţei de traseu, pentru transportul public de persoane prin curse regulate speciale, în judeţul Vâlcea, în anul 2010; proiect de hotărâre privind renunţarea la dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului monument istoric, situat în strada V. Olănescu, nr. 1, Municipiul Râmnicu Vâlcea, care face parte din „Ansamblul de locuinţe”; proiect de hotărâre privind acordul de parteneriat încheiat între Consiliul Local al comunei Budeşti şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea şi a proiectului „Centru Multifuncţional de Servicii Sociale Budeşti – Ruda”;
proiect de hotărâre privind stabilirea redevenţei lunare pentru bunurile aparţinând domeniului public al judeţului Vâlcea, concesionate la SC Apavil SA Vâlcea; proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 114 din 31.07.2009 referitoare la împuternicirea reprezentantului judeţului Vâlcea să aprobe în Adunarea Generală a Acţionarilor a SC Apavil SA proiectul de fuziune prin absorbţie a SC Acvarim SA; proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Vâlcea în Consiliul Consultativ al Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti. (P.C.)