Primăria Brezoi a ridicat un monument… fără autorizaţie de construire

0
81

• Corpul de Control al Prefectului a descoperit că

Primăria Brezoi a ridicat un monument… fără autorizaţie de construire

În prima parte a acestui an, Corpul de Control al Prefecturii Vâlcea a efectuat mai multe controale la Primăria oraşului Brezoi, în vederea verificării unor aspecte semnalate de cetăţeni sau de angajaţi din cadrul primăriei. Astfel, în urma controalelor, s-a descoperit că monumentul „Muncitorul Forestier” a fost executat fără autorizaţie de construire în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Ulterior, prin adresa nr. 1035/03.02.2010, Primăria oraşului Brezoi a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, avizul necesar emiterii autorizaţiei de construire pentru amplasare monument în oraşul Brezoi, iar în data de 03.02.2010, a fost prezentat Prefecturii certificatul de urbanism nr. 102 din 22.12.2009, care prevede o serie de documentaţii şi avize necesare în vederea eliberării autorizaţiei de construire.

Având în vedere situaţia de fapt, inexistenţa autorizaţiei de construire, Prefectura a transmis adrese Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Vâlcea şi Inspectoratului în Construcţii Vâlcea, în care s-a solicitat efectuarea de urgenţă a unei verificări în legătură cu autorizarea lucrării de artă  „Muncitorul Forestier” şi pe cale de consecinţă sancţionarea conform legislaţiei din domeniu în vigoare şi dispunerea măsurilor pentru intrarea în legalitate. Referitor la această situaţie, directorul Direcţiei pentru Cultură, Florin Epure, ne-a declarat: „Statuia „Muncitorul forestier”, opera artistului plastic Ion Iosif, a fost amplasată în oraşul Brezoi de către Primărie.

Pentru că este amplasată pe domneniu public, ea este o construcţie ilegală deoarce nu au are avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor de For Public, de la Bucureşti. Inspectorii DJCCPCN împreună cu cei ai Inspecţiei în Construcţii s-au deplasat la faţa locului şi au dispus sancţiuni (1000 lei) şi intrarea în legalitate în termen de 90 de zile.“ De asemenea, Corpul de Control a mai descoperit că banii cheltuiţi cu ocazia manifestărilor prilejuite de „Zilele oraşului Brezoi” precum şi pentru  realizarea lucrării de artă „Muncitorul Forestier”, au provenit din sponsorizări, fiind încheiate cinci contracte de sponsorizare cu această destinaţie, în valoare de 1,33 miliarde lei vechi, din care au fost încasaţi circa 1 miliard de lei vechi. (N.T.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.