Pregătiri pentru recensământul agricol


0
77

Pregătiri pentru recensământul agricol


În conformitate cu normele europene şi cu recomandările ONU pentru agricultură şi alimentaţie – FAO, fiecare stat membru trebuie să organizeze un recensământ general agricol o dată la 10 ani. „În cadrul recensământului se înregistrează toate unităţile care desfăşoară activitate agricolă, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare. Unitatea de recenzare este exploataţia agricolă individuală, societatea comercială, societatea/ asociaţia agricolă, precum şi alţi utilizatori de suprafeţe agricole şi/ sau deţinători de animale, care, în urma activităţii desfăşurate, obţin produse agricole şi/ sau păstrează suprafeţele agricole în bune condiţii de mediu”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Carmen Constantinescu.

Recensăminte agricole de acest gen au mai fost efectuate în România în anii 1941 şi 1948, dar şi în 2002. Recensământul are drept scop evidenţierea schimbărilor intervenite de la cel din 2002, în privinţa caracteristicilor structurale ale sistemului agricol naţional, a suprafeţelor care fac obiectul unor politici de subvenţionare, a suprafeţelor aflate sub restricţii de mediu, a efectivelor de animale, irigaţiilor, dotării exploataţiilor agricole cu maşini şi echipamente agricole, precum şi a persoanelor ocupate în sectorul agricol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.