Emilian Frâncu, îngrijorat de distrugerea drumului DN 7 Piteşti-Rm. Vâlcea
Zilele trecute, senatorul liberal Emilian Frâncu, a formulat o întrebare ministrului Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, întrebare în care parlamentarul atrage atenţia asupra distrugerii drumului DN 7 Piteşti – Râmnicu Vâlcea. „Drumul Naţional 7, principala cale de acces dintre municipiile Piteşti şi Rm. Vâlcea, a suferit în această iarnă o distrugere aproape completă. Prima cauză, deşi neoficială, este folosirea unei cantităţi prea mare de sare pentru porţiunea respectivă de drum.
Pe lângă craterele uriaşe, care îngreunează înaintarea tuturor autovehiculelor, o porţiune de acostament de aproximativ 15 metri s-a prăbuşit la începutul lunii ianuarie, afectând glisierele de protecţie care despart cele două sensuri de mers. Având în vedere cele mai sus menţionate, vă rog, domnule ministru, să-mi comunicaţi: dacă intenţionaţi să demaraţi o anchetă pentru aflarea celor vinovaţi de deteriorarea drumului; dacă se are în vedere reabilitarea de urgenţă a tronsonului. Solicit prezentarea răspunsului dumneavoastră verbal şi în scris”, se arată în întrebarea redactată de senatorul Emilian Frâncu.