Agronomul cu tinichea de economist de la CJ Vâlcea
Petre Coman
Sub acoperirea unui aşa zis „comunicat de presă”, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a ţinut să-şi etaleze calităţile de „economist” aducându-mi acuzaţii personale cum că nu ştiu să calculez cifrele dintr-un buget al celei mai importante instituţii a administraţiei publice locale din Vâlcea. Articolul a avut ca supratitlu „Comunicat de presă” pentru a nu lăsa vreo nuanţă de drept la replică, iar titlul era „Ziarul de Vâlcea – campion la dezinformări”. Din câte am aflat, comunicatul a fost trimis la mai multe redacţii, însă numai un cotidian local muribund a ţinut să-i publice lui Ion Cîlea inepţia economică.
Dar să intrăm în subiect….
În primul rând, domnul Ion Cîlea nu a citit literă cu literă şi cifră cu cifră tot ce am scris în articolul „Consiliul Judeţean Vâlcea va avea un buget de 41 milioane euro. Creşterea faţă de 2009 este de peste 15 milioane euro”. Potrivit documentului supus dezbaterii publice, Consiliul Judeţean Vâlcea va avea în acest an un buget de 168,2 milioane lei (circa 41 milioane euro). Asta scrie negru pe alb, iar raportarea nivelului ESTIMAT al bugetului pe 2010 s-a făcut strict la nivelul bugetului ESTIMAT pe anul 2009. Orice om cu puţină pregătire economică ştie că pentru a se face comparaţii corecte şi reale, trebuie luate în calcul perioade similare. Mai concret, nu se pot compara cheltuieli şi venituri ESTIMATE cu venituri şi cheltuieli REALIZATE efectiv. Adică, fondurile de 109 milioane lei (26 milioane euro) venituri estimate la începutul anului 2009 sunt cu siguranţă mai mici decât veniturile estimate la începutul anului 2010 de 168,2 milioane lei (41 milioane euro).
La începutul fiecărui an, orice instituţie publică din România îşi conturează un buget de venituri şi cheltuieli, conform alocărilor de la bugetul central şi potrivit unor estimări privind veniturile proprii. Însă, în toate cazurile, la finalul anului, instituţiile în cauză constată că altele sunt cifrele decât cele estimate la începutul anului. Este firesc, pentru că în decursul unui an apar diferite cheltuieli sau venituri neprevăzute, ceea ce conduce la diminuarea sau la creşterea bugetului estimat iniţial. Spre exemplu, la 1 ianuarie 2009, o instituţie şi-a estimat un buget de 100 milioane lei, însă la 31 decembrie 2009, realizările efective reale s-au situat la nivelul de 180 milioane lei. Comparaţia mea din articolul incriminat de domnul Ion Cîlea pleacă de la cei 100 milioane lei, şi ajunge la 200 milioane lei (ipotetic) venituri ESTIMATE pentru anul 2010. Orice alt comentariu este de prisos!
Dar să redau exact, faţă în faţă, câteva date din cele două articole. Primul, al domnului Ion Cîlea: „În realitate, prevederile definitive pentru fondurile repartizate au fost de 185,2 milioane lei, din care s-au realizat 165,95 milioane lei, diferenţa provenind din neîncasarea veniturilor la nivelul prognozat anul trecut. La fel de aiurit sunt prezentate şi fondurile repartizate pe instituţii publice în interes judetean, iar din ghiveciul de cifre, autorul trage concluzia năucitoare că fondurile alocate judeţului Vâlcea prin bugetul de stat pe 2010 ar fi mai mari cu 15 milioane euro. Faţă de prevederile definitive la sfârşitul anului 2009, Consiliului Judeţean Vâlcea i-au fost repartizate pe acest an fonduri mai mici cu 16,99 milioane lei”.
Iată însă ce am scris eu în articol: „În cursul anului trecut, veniturile totale estimate ale CJ Vâlcea au fost de peste 109 milioane lei (circa 26 milioane euro), din care 46 milioane lei reprezentau sume defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului, 39 milioane lei reprezentau cote şi sume defalcate din impozitul pe venit, 10 milioane lei erau sume TVA pentru echilibrare, 9,5 milioane lei reprezentau sumele defalcate din impozitul pe venit din cota de 22%, iar 2 milioane lei erau venituri din închirieri şi concesiuni”.