Sparle si soparle

0
73

Sparle si soparle

• Prin anul 2000, pe când era director al Direcţiei de Tineret şi Sport Vâlcea, liberalul Mircea Poenaru a „comandat” o tabelă electronică de ultimă generaţie, tabelă care a costat peste 8 miliarde lei vechi (o grămadă de bani, la valoarea de atunci). Tabela a funcţionat doar câteva săptămâni la Sala Sporturilor, pentru că apoi… s-a stricat, iar abia recent a fost mutată la o sală de sport din cadrul unui liceu. După acest şir de evenimente nefericite, Poenaru nu s-a „stricat” şi vrea acum să fie vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea.

• Fostul arbitru vâlcean Ion Crăciunescu este la un pas de a fi numit secretar de stat pe probleme de sport la Ministerul Educaţiei, în subordinea lui Daniel Funeriu. Omul nu prea s-a omorât cu implicarea în campania electorală a preşedintelui Traian Băsescu şi vine acum să ceară funcţii de conducere pe la ministere?!?.

• Pe adresa electronică a redacţiei ne-a sosit o scrisoare de la un angajat al Muzeului „Nicolae Bălcescu“, prin care ne sunt semnalate mai multe nereguli din interiorul instituţiei. Redăm doar un pasaj din acest material, urmând să revenim cu o anchetă jurnalistică referitoare la subiect: „…Au dispărut obiecte de patrimoniu din incinta muzeului de-a lungul timpului. Nimeni nu ştie cu adevărat ce s-a întâmplat cu acestea. Şi nici nu are nimeni curajul să întrebe despre aceste dispariţii.

Nici până în prezent nu se ştie ce s-a întâmplat cu adevărat cu statueta din parcul muzeului: capul de câine din bronz, de o greutate considerabilă, care a dispărut pur şi simplu. Este adevărat că muzeul nu are prevăzut nici până în prezent sistem de alarmă cerut prin lege. Tot patrimoniul este păzit pe timpul nopţii de către paznic şi câini. Nimeni nu ştie ce s-a întâmplat cu exponatele de la intrarea în muzeu. Oricum, inventarul obiectelor de patrimoniu nu este ţinut în mod corespunzător.

Există multe obiecte şi volume de cărţi pentru care nu a semnat nimeni de primire a acestora în gestiune, deşi dumnealui a dorit acest lucru, întrucât acestea pur şi simplu lipsesc…“ Îi sugerăm preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea (instituţia care patronează muzeul), Ion Cîlea, căruia i-am şi transmis scrisoarea în extenso, să dispună constituirea unei comisii de anchetă, care să analizeze aspectele deosebit de grave semnalate de angajaţii Muzeului „Nicolae Bălcescu“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.