Fuziune realizată între operatorii de apă Acvarim şi Apavil

0
93

Fuziune realizată între operatorii de apă Acvarim şi Apavil

Actele de fuziune dintre cei doi operatori de apă ai Vâlcii, Acvarim şi Apavil au fost semnate la 23 decembrie, după cinci ani de amânări şi frecuşuri reciproce de Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi Mircia Gutău, primarul Râmnicului.

Primăria, stăpână peste operatorul unic

Noul operator regional de apă va fi condus de municipalitate, după ambiţia primarului Mircia Gutău, iar acum urmează disponibilizări masive în cele două instituţii. Fuziunea dintre cei doi operatori de apă era condiţia esenţială pentru accesarea celor 100 de milioane de euro, oferite de Uniunea Europeană pentru extinderea şi reabilitarea reţelei de apă şi canal în şase localităţi vâlcene. Presat de împrejurări, Ion Cîlea a fost nevoit să accepte varianta propusă de primarul Mircia Gutău, oferind Acvarim pachetul majoritar al noului operator de apă, adică 65% din acţiuni. În urma negocierilor, Apavil va deţine 32,08% din structura acţionariatului, iar Acvarim – 65,33%, urmând ca cele 18 consilii locale, care fac parte din Asociaţia Apa Vâlcea, să deţină doar 2,59%. Consiliul de administraţie al noului operator va fi format din cinci membri: trei de la Acvarim şi doi de la Apavil, procente care se vor regăsi şi în AGA, unde Acvarim va avea doi reprezentanţi, iar Apavil, unul.

Restructurare de personal

Deciziile de conducere se vor lua cu o treime din voturile membrilor Asociaţiei Apa Vâlcea. În condiţiile semnării fuziunii, urmează depunerea proiectului pentru apă şi canalizare în toate localităţile componente ale asociaţiei la Bruxelles. Pentru actuala conducere a Apavil, aranjamentul semnării protocolului de fuziune înseamnă însă disponibilizări masive. Primarul Mircia Gutău a afirmat astfel că posturile de conducere vor reveni celui care deţine majoritatea, adică societăţii Acvarim. „Nu am discutat nimic în acest sens, dar vom face o restructurare masivă de personal, în special în aparatul de conducere al societăţii. Apavil are cinci directori, mare parte pensionari, care este timpul să plece acasă! Primăria nu va face subvenţionări, iar firma va trebui să devină profitabilă. Sunt 100 de oameni care stau la birouri”, a afirmat Gutău.

În următoarea lună urmează să fie finalizate toate actele de fuziune. În schimb, reprezentanţii Apavil afirmă că îşi doresc să rămână cu tot personalul. „În funcţie de organigrama care se va stabili, vom vedea exact ce se va întâmpla, însă noi nu o să acceptăm decât preluarea întregului personal. Rămâne de văzut ce se va stabili”, a declarat Constantin Marinescu, directorul Apavil. Tarifele la apa rece ar trebui să scadă în medie cu 10%. În prezent, la Râmnicu Vâlcea, locuitorii consumă apă cu 3,7 lei pe metrul cub de la Acvarim, în timp ce Apavil o livrează în judeţ la 0,67 lei pe metrul cub. Ieftinirea apei ar presupune ca râmnicenii să plătească o sumă uşor micşorată, respectiv de 3,3 lei pentru fiecare metru cub de apă consumat.  (A.V.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.