Eugen Neaţă conduce IPJ Vâlcea cu mână de fier în mănuşă de catifea
Petre Coman
După aproape trei săptămâni de la preluarea funcţiei de inspector şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă se declară mulţumit de activitatea desfăşurată în ultimul timp de către toţi angajaţii din cadrul instituţiei.
Eugen Neaţă le mulţumeşte subordonaţilor
„Vreau să le mulţumesc tuturor poliţiştilor din judeţul Vâlcea pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor profesionale şi pentru echidistanţa dovedită. Doresc să le mai mulţumesc şi celorlalţi colaboratori din Ministerul Administraţiei şi Internelor – Jandarmerie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă –, dar şi Poliţiei Comunitare din Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, care toţi au lucrat într-un sistem integrat. Vreau să mai mulţumesc Instituţiei Prefectului, în special colaborării deosebite pe care am avut-o cu prefectul Petre Ungureanu. Aş mai aminti aici aportul deosebit adus de Inspectoratul General al Poliţiei în asigurarea unui climat de ordine şi legalitate”, ne-a declarat inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă.
În ceea ce priveşte turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, inspectorul şef Eugen Neaţă ne-a spus că judeţul Vâlcea s-a situat pe un onorant loc III în ceea ce priveşte lipsa incidentelor electorale. „Prin acţiunile şi măsurile luate în zilele dinaintea votării, am reuşit să prevenim producerea unor evenimente care ar fi tulburat procesul electoral din judeţul Vâlcea. Tot în acelaşi context aş vrea să mai amintesc că în luna noiembrie au fost sesizate 17 infracţiuni stradale, faţă de 41 câte s-au înregistrat în luna noiembrie din 2008. Asta înseamnă o scădere de peste 54%”, ne-a mai precizat şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Reorganizare pe criterii de competenţă
Pe tremen scurt şi mediu, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă, doreşte să facă o evaluare completă şi profesionistă a situaţiei din cadrul instituţiei. „Vreau să văd care este încărcătura reală pe subunităţi şi servicii. În urma evaluării respective, o să repartizez resursele materiale şi umane acolo unde este necesar. Spre exemplu, Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea are un volum foarte mare de muncă, însă există structuri la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie care nu au o încărcătură foarte mare de muncă şi cred că ar fi corect ca acei poliţişti să fie distribuiţi acolo unde în mod real este necesară prezenţa lor”, ne-a declarat comisarul şef Eugen Neaţă. Totuşi, şeful IJP Vâlcea admite că schimbările de structuri la nivelul instituţiei se pot face numai de către Inspectoratul General al Poliţiei Române şi de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, în urma propunerii venite din partea inspectorului şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea.
Marea dorinţă a noului comisar şef Eugen Neaţă este de a completa echipa de conducere de la nivelul IJP Vâlcea, având în vedere că unul dintre cele două posturi de adjunct sunt încă neocupate. „Sunt mulţi poliţişti bine pregătiţi profesional la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Spre exemplu, domnul comisar şef Ion Preda, şeful Poliţiei Râmnicu Vâlcea, este un om cu care aş forma o echipă competentă şi competitivă”, a subliniat inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă.
Condiţii decente de muncă
Un alt obiectiv al şefului IJP Vâlcea este acela de a avea la nivelul instituţiei şi la unităţile din teritoriu condiţii decente de muncă pentru toţi poliţiştii, dar şi condiţii mai bune pentru cetăţenii care vin în vizită sau vin să depună o sesizare. Comisarul şef Eugen Neaţă mai spune că vrea să elaboreze un proiect cu finanţare europeană în vederea reabilitării şi modernizării sediului propriu al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. „O să vedeţi că foarte repede se va schimba atitudinea noastră faţă de cetăţeni. Sunt sigur că vom reuşi, pentru că nota o dau şefii”, promite inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Vâlcea, comisarul şef Eugen Neaţă.