• La Grupul Şcolar Constantin Brâncoveanu din Horezu,
„Abuzul politic” semnalat de deputatul Cristian Buican este de fapt… demisie
Luna trecută, deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, a formulat o interpelare pe care a adresat-o ministrului interimar al Educaţiei, Emil Boc, şi în care semnala un „abuz politic în sistemul de învăţământ din Vâlcea”. „În urma sesizărilor din partea majorităţii directorilor de şcoli din judeţul Vâlcea vă aduc la cunoştiinţă faptul că în ultimele două luni de zile presiunile, şantajele şi abuzurile politicului în sistemul educaţional din acest judeţ au ajuns la cote alarmante.
Pentru a vă da un exemplu sugestiv, voi prezenta abuzul la care a fost supus directorul Grupului Şcolar Constantin Brâncoveanu din Horezu, profesorul Constantin Sorici, care în urma presiunilor şi ameninţărilor a fost înlăturat de la conducerea instituţiei. În locul său a fost numit un membru PSD din localitate, iar după ieşirea PSD de la guvernare, un membru PD-L. Vă anunţ pe această cale că postul de director ocupat de Constantin Sorici la data înlăturării sale este câştigat prin concurs naţional, ordinul nr. 4429 din 19 iunie 2006 fiind cel prin care a fost numit director pe o perioadă de 4 ani.
Vă rog pe această cale să-mi comunicaţi poziţia ministerului pe care îl conduceţi asupra acestui caz, precum şi un plan de măsuri prin care să stopaţi aceste abuzuri devenite practici la nivel judeţean”, se precizează în interpelarea deputatului PNL.
Recent, Ministerul Educaţiei a transmis următorul răspuns lui Cristian Buican: „Urmare a interpelării formulate de dumneavoastră, înaintată Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării prin adresa Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul – Guvernul României nr. 7918/DRP/05.11.2009 şi înregistrată cu nr 13597/30.10.2009, vă comunicăm că domnul profesor Sorici Constantin a depus la ISJ Vâlcea demisia din funcţia de director al Grupului Şcolar Constantin Brâncoveanu Horezu (cerere nr. 6001/2009).
Întrucât domnul director menţionat a fost numit în funcţie prin ordin de ministru (OMEdC nr. 4429/19.06.2006), având în vedere prevederile art 31 din Legea nr 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările şi completările ulterioare (conform cărora eliberarea din funcţiile de conducere se face de către cei care au dispus numirea. în condiţiile legii), inspectoratul şcolar a transmis MECI demisia menţionată anterior, solicitând emiterea OMECI de eliberare din funcţie. Această documentaţie a fost înregistrată la MECI cu nr. 18279/2009. Ulterior depunerii cererii de demisie, dar anterior emiterii OMECI de eliberare din funcţie şi expirării termenului de preaviz prevăzut de art. 9 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, domnul profesor Sorici Constantin a depus la ISJ Vâlcea o cerere de revenire asupra demisiei.
Această cerere a fost, de asemenea, transmisă la MECI de către inspectoratul şcolar. Întrucât, în urma analizei documentaţiei, conducerea MECI nu a aprobat revenirea domnului profesor Sorici Constantin asupra demisiei din funcţia de director, a fost emis OMECI nr. 5421/30.09.2009 privind eliberarea, la cerere, a domnului director menţionat. Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 79 alin 1 şi 7 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, «prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului» şi «contractul individual de muncă încetează la data expirării termenului de preaviz sau la data renunţării totale ori parţiale de către angajator la termenul respectiv». În consecinţă, apreciem ca nu este vorba despre un abuz în ceea ce priveşte eliberarea domnului profesor Sorici Constantin din funcţia de director al Grupului Şcolar Constantin Brâncoveanu Horezu”. (P.C.)