Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, patronii spirituali ai jandarmilor români
Vineri, 06 noiembrie a.c., începând cu orele 11.00, jandarmii vâlceni au participat, la sediul unităţii, la o evocare a Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, care sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române.
Motivul pentru care jandarmii românii i-au ales pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril să îi ocrotească, este acela că cei doi conducători ai oştilor cereşti sunt simboluri ale luptei împotriva răului şi necinstei.
Dacă 3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române – reprezintă naşterea „după trup” a instituţiei noastre, la 8 noiembrie aniversăm „facerea după suflet” a acesteia.
Semnificaţie
Arhanghelii Mihail şi Gavriil – Mai Marii voievozilor lui Dumnezeu sunt povăţuitorii oamenilor şi căpetenii ale cetelor îngereşti, ai tuturor puterilor cereşti – celor fără trupuri. Spre deosebire de sfinţi, Arhanghelii sărbătoriţi la 8 noiembrie, nu sunt persoane canonizate o dată cu trecerea la cele veşnice. Ei sunt recunoscuţi de creştinătate ca îngeri, ca cei mai de seamă mijlocitori ai lui Dumnezeu. Se crede că la originea sărbătorii, care datează din secolul V, a stat sfinţirea unei biserici, închinată Sf. Arhanghel Mihail de împăratul roman Arcadicus (396-408) din Constantinopol.
Ulterior, în calendare a fost pomenit şi Sf. Arhanghel Gavriil şi sărbătoarea s-a extins la tot soborul îngerilor. Potrivit etimologiei ebraice, arhanghel înseamnă înger din vechime. În scriptele religioase, primul numit – Mihail (Mi-chael) – se traduce “Cine-i ca Dumnezeu“. Misiunile acestui Arhanghel sunt numeroase: el transmite rugăciunile adresate de credincioşi Tatălui ceresc; este cel dintâi dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi alături de Satana împotriva lui Dumnezeu; tot Sf. Arhanghel Mihail este acela care conduce sufletele morţilor spre poarta paradisului şi reprezintă principalul protector al oştirii creştine. De aceea, Sf. Mihail este reprezentat în iconografia ortodoxă şi în costum de soldat, ce poartă în mână o sabie – cu vârful îndreptat spre pământ. Celălalt Arhanghel – Gavriil (Gabr-i-el) – al cărui nume se traduce “Apărătorul meu este Dumnezeu“, este considerat mesagerul veştilor bune.
Potrivit tradiţiei, el a vestit sfinţilor Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. O veste asemănătoare a primit-o de la Sf. Gavriil şi preotul Zaharia – care a aflat printr-un mesaj divin că va avea un fiu – pe Ioan Botezătorul. Vestea cea Bună – Naşterea Mântuitorului nostru Hristos – spun Sfintele Scripte, a fost adusă Fecioarei Maria tot de Arhanghelul Gavriil. Tradiţia creştină mărturiseşte că Arhanghelul Gavriil a fost îngerul înveşmântat în alb, care a răsturnat piatra de pe uşa mormântului lui Hristos, şi este recunoscut ca martor al Învierii Domnului ce a dus marea veste Mironosiţelor. Gavriil este înfăţişat în icoane ca purtător al unui semn divin – un crin.
Chipurile celor doi arhangheli sunt pictate pe uşile altarelor bisericeşti – Sf. Mihail este pictat pe uşa din nord, iar Sf. Gavriil pe cea din sud.