Pompierii militari asigură paza a 83 de secţii de votare
În perioada 21.11.2009 – 22.11.2009 pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea vor asigura paza şi ordinea în cadrul a 83 de secţii de votare de pe teritoriul judeţului Vâlcea.
Pentru această misiune, conducerea inspectoratului a stabilit un număr de 162 cadre care vor participa la desfăşurarea alegerilor.
Pe lângă personalul care va asigura paza şi ordinea, mai mulţi inspectori din cadrul Serviciului de Prevenire şi Stingere a Incendiilor din cadrul ISU „General Magheru” al judeţului Vâlcea vor verifica fiecare secţie de votare din judeţ, urmărindu-se respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor atât premergător desfăşurării scrutinului cât şi în timpul acestuia.