Liberalii adevăraţi nu vor vota cu comuniştii adunaţi în spatele lui Mircea Geoană

0
80

• Preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, este convins că

Liberalii adevăraţi nu vor vota
cu comuniştii adunaţi în spatele lui Mircea Geoană

Liderul Partidului Democrat Liberal (PD-L) Vâlcea, Mircia Gutău, este ferm convins că Traian Băsescu va câştiga turul doi al alegerilor prezidenţiale din data de 6 decembrie 2009, în ciuda alianţei creată de PSD împreună cu PNL şi UDMR, de susţinere a candidatului Mircea Geoană. „Mi se pare extrem de surpinzător că un învins – aşa cum a fost Crin Antonescu – vine acum şi se consideră un învingător. Chiar dacă Mircea Geoană a avut un scor bun la nivelul judeţului Vâlcea, Organizaţia Judeţeană a PD-L a avut o creştere de 4% faţă de alegerile parlamentare, iar PSD Vâlcea a înregistrat o scădere de peste 7%, ajungînd la doar 38%.

I-aş ruga pe cei care se bucură acum să se bucure şi după 6 decembrie, atunci când Traian Băsescu va câştiga un al doilea mandat de preşedinte al României. Sunt convins că populaţia îi va taxa pe cei care au făcut o alianţă nefirească, peste capul lor, pentru că voturile oamenilor nu sunt negociabile. Mai sunt sigur că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, liberalii adevăraţi şi cei cu convingeri liberale nu vor vota cu comuniştii adunaţi în spatele lui Mircea Geoană.

Până la urmă, oamenii vor vedea adevărul şi nu vor vota clica din jurul lui Mircea Geoană. După câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Traian Băsescu, veţi vedea că se vor regândi toate alianţele politice care s-au creat acum artificial”, a declarat preşedintele PD-L Vâlcea, Mircia Gutău, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată miercuri, 25 noiembrie.

În altă ordine de idei, Mircia Gutău este convins că la nivelul judeţului Vâlcea, alegerile din 22 noiembrie au fost organizate în mod corect, iar despre protocolul încheiat cu PSD la Consiliul Judeţean Vâlcea, liderul PD-L Vâlcea a spus că va respecta cuvântul dat, până vor dori cei de la PSD. (P.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.