Cutremur simulat în Râmnic
Angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au desfăşurat săptămâna trecută, timp de o oră o aplicaţie de intervenţie în caz de cutremur. În cadrul exerciţiului s-a simulat intervenţia în cazul producerii unui cutremur de pământ care a afectat structurile de rezistenţă ale clădirilor înalte, a surprins persoane sub dărâmături şi a avariat reţele de utilităţi publice. Peste 100 de persoane şi 25 de maşini, dintre care numai 15 ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, au fost implicate în simularea cutremurului.
Cutremur cu 14 victime
Exerciţiul a avut loc de o parte şi alta a căii ferate dintre cele două pasaje de trecere spre cartierul Ostroveni, respectiv Bulevardul Pandurilor şi Strada Matache Temelie. Forţele speciale au simulat fie salvarea unor vâlceni aflaţi pe acoperişul unuia dintre blocurile afectate de cutremur, fie pe cei care erau blocaţi în apartamente, din cauza izbucnirii unor incendii, fie la stingerea unui incendiu izbucnit la două rezervoare cu motorină aflate într-un tren marfar. Acesta din urmă ar fi deraiat de pe calea ferata în urma deplasării unei şine. Cutremurul s-a soldat cu 14 victime, însă nici una rănită foarte grav, acestea primind primul ajutor în corturile amplasate în apropierea zonei de urgenţă.
Forţe speciale pregătite pentru cutremur
În apropierea corturilor amplasate pentru acordarea primului ajutor a fost realizată şi o tabără pentru sinistraţi, unde cei în cauză puteau primi şi ceai pregătit la o bucătărie mobilă care aparţine ISU Vâlcea, bucătărie care funcţionează pe bază de combustibil lichid. În urma exerciţiului, Adrian Mesescu, inspector şef al ISU Vâlcea a declarat că, în cazul unui cutremur, forţele de la nivelul judeţului Vâlcea sunt pregătite să intervină la salvarea populaţiei, dar şi pentru repararea defecţiunilor produse la anumite utilităţi. „Am încercat să conştientizăm populaţia cu privire la un eventual cutremur şi pot să spun că putem face faţă unui asemenea cutremur cu dotările pe care le avem”, a declarat Adrian Mesescu, inspector şef al ISU Vâlcea. (A.G.)