Amenzi pentru lapte şi cornuri expirate
ANPC a aplicat luna trecută amenzi în valoare de aproximativ 21.500 de euro la nivel naţional, în urma controalelor privind distribuţia şi consumul de produse lactate şi de panificaţie în şcolile şi grădiniţele de stat.
CControlul a vizat 363 de şcoli, 175 de grădiniţe, 30 de producători şi 13 distribuitori. Printre abaterile amendate s-au aflat deficienţe legate de ambalarea produselor, depăşirea termenului de valabilitate, amestecarea unor produse în termen cu unele expirate, cornuri zdrobite şi murdare, cornuri cu impurităţi în conţinut.
Aceste deficienţe au fost constatate în judeţele Vâlcea, Cluj, Ilfov, Bacău, Alba, Satu Mare, Hunedoara. În judeţul Prahova a fost oprit de la distribuţie întreg volumul de lapte, deoarece cantitatea de 30.510 de litri de lapte UHT a fost găsită neconformă calitativ.