Cea mai bună soluţie pe care o poate lua CNSC
Licitaţia de la Buneşti va fi anulată
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va dispune zilele acestea anularea licitaţiei cu cântec susţinută de Primăria Buneşti. Este vorba despre o licitaţie pentru construirea unei baze sportive, pe Ordonanţa 7, în valoare de aproape 10 miliarde de lei vechi. CNSC va avea în vedere faptul că instituţia publică locală a greşit suma iniţială estimată a lucrării, introdusă în caietele de sarcini, care au ajuns la firmele participante la licitaţie. O funcţionară neatentă din cadrul primăriei a greşit o sumă şi de-aici s-a produs o întreagă harababură. După anunţarea câştigătorului iniţial au urmat contestaţii peste contestaţii, care vor duce, inevitabil, la întârzierea realizării unui obiectiv de investiţii foarte important pentru localitate.