Guvernul a căzut pentru că a vrut să elimine pensiile nesimţite ale parlamentarilor

0
79

Declaraţii susţinute de primul-ministru Emil Boc, după votarea moţiunii de cenzură

Guvernul a căzut pentru că a vrut să elimine pensiile nesimţite ale parlamentarilor

Reporter: Cum comentaţi rezultatul moţiunii, domnule Boc?
Emil Boc: Guvernul a căzut pentru că a vrut să elimine pensiile parlamentarilor şi celelalte pensii care nu au la bază principiul contributivităţii. Am spus de multă vreme că este o onoare pentru un guvern să cadă atunci când promovează o adevărată lege a reformei pensiilor, o lege pe care o aşteaptă 22 de milioane de români şi distruge privilegiile unora care s-au obişnuit în această ţară să aibă beneficii fără contribuţii.

De fapt, astăzi, majoritatea PNL-PSD a adoptat această moţiune de cenzură pentru a fi siguri că nu-şi pierd privilegiile parlamentarii de la cele două partide. Pensiile parlamentarilor rămân în continuare dar, le spun foarte direct, nu pentru mult timp, fiindcă valul a fost pornit şi nu va fi oprit iar ei vor pierde pensiile privilegiate, pe care, repet, astăzi România nu îşi permite să le acorde parlamentarilor. Noi am pierdut o bătălie dar nu şi războiul. PD-L va rămâne, în continuare, consecvent acestor principii de a promova dreptatea, onestitatea, bunul simţ în ceea ce priveşte utilizarea banului public, fie că e vorba de salarii, fie că e vorba de pensii.

Acest guvern pe care îl reprezint – şi le mulţumesc tuturor colegilor pentru efortul pe care l-au depus – iată, în numai în nouă luni de zile a făcut reforme pe care alţii nu le-au făcut în 20 de ani. Astăzi, este adevărat, am atins muşuroaiele de interese de la PSD şi PNL în ceea ce priveşte pensiile privilegiate. Dar ne uităm în ochii românilor şi le spunem: am eliminat salariile de lux, am eliminat agenţiile, reducându-le la jumătate, am redus cu 20% personalul din cabinetele demnitarilor. Ne-am atins şi am vrut să eliminăm pensiile de lux: astăzi am fost opriţi, dar nu pentru mult timp, pentru că ceea ce este bun şi corect nu va putea fi oprit în această ţară.

Am dat două coduri juridice, Codul Penal şi Codul Civil; am dat o lege a salarizării unitare în România, care elimină discrepanţele aşa cum erau acestea în sectorul public; am dat o lege a educaţiei naţionale, care schimbă din temelii sistemul educaţional. Sunt lucruri de care sunt mândru, împreună cu guvernul pe care-l reprezint, că le-am făcut. Viaţa merge mai departe şi guvernul, firesc, potrivit Constituţiei, îşi continuă activitatea până la depunerea jurământului de către noul guvern. Acesta este mecanismul constituţional.

Reporter: Este o înfrângere pe care nici un guvern, de 20 de ani încoace, nu a mai trăit-o.
Emil Boc: Vă rog să-mi arătaţi un guvern din ultimii 20 de ani care a avut curajul să propună eliminarea privilegiilor în România: eliminarea pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor, să adopte /legea salarizării/ unitare. Am venit cu şase angajări de răspundere, în care ne-am pus pe masă mandatul pentru a reforma România. Acesta este PD-L: ori facem reformă, ori nu o facem.

Noi am vrut s-o facem, cei de la PSD şi PNL ne-au oprit astăzi. Dar temporar, pentru că, aşa cum au încercat şi cu preşedintele României în 2007, când au ajuns la referendum şi au primit o lecţie usturătoare de la români, eu sunt convins că românii ştiu să facă diferenţa între aceia care se bat pentru interesele românilor şi cei care îşi apără privilegiile lor de castă şi de grup. Astăzi am avut de-a face cu un exerciţiu prin care parlamentarii, în special cei de la PSD şi PNL, şi-au apărat propriile privilegii. E ultima lor zvâcnire pentru a-şi mai apăra privilegiile de parlamentari prin pensiile speciale pe care le au.

Reporter: Ce s-a întâmplat cu legile rămase neadoptate?
Emil Boc: Sunt convins că drumul nu va putea fi oprit. Drumul acesta al reformei pe care l-a declanşat PD-L nu va putea fi oprit iar responsabilitatea pentru o eventuală instabilitate guvernamentală, din acest moment, aparţine lui Crin Antonescu şi lui Mircea Geoană.

Reporter: /…/
Emil Boc: Este în lucru, în acest moment, ne vom face datoria până în ultima secundă a mandatului nostru şi ne vom respecta toate angajamentele internaţionale, aşa cum a făcut-o şi până acum.

Reporter: Dacă se va pune problema unei noi nominalizări la funcţia de premier, veţi accepta?
Emil Boc: Repet, această problemă nu mă preocupă în momentul de faţă. Ceea ce mă preocupă este să asigur ca angajamentele interne şi internaţionale pe care România le are să fie duse mai departe, indiferent despre ce este vorba.
200.000 romani primesc pensii speciale, iar 8 miliarde de lei anual se duc de la buget pentru acestea.


Topul pensiilor speciale 
1) 32.739 lei – magistratura 
2) 31.827 lei – aviatie 
3) 12.361 lei – Ministerul de Externe 
4) 11.429 lei – Ministerul de Interne 
5) 7.828 lei – Parlament(functionarii publici) 
6) 7.313 lei – magistratura(personalul de specialitate) 
7) 5.783 lei – Parlament 
8) 5.000 lei – Armata 
9)4.815 lei – SPP 
10)4.654 lei – SRI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.