Şi-a dat foc la casă cu lumânarea
Un bărbat din comuna Ştefăneşti – Vâlcea şi-a dat foc din întâmplare la casă, după ce a adormit cu lumânarea aprinsă. Incendiul a fost stins săptămâna trecută de pompierii vâlceni de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. A ars aparatura electrocasnică şi mobilierul dintr-o cameră, tocăria de la o fereastră şi asteriala de la acoperiş. „Cercetările preliminarii arată că flăcările ar fi izbucnit din cauza proprietarului care ar fi adormit cu lumânarea aprinsă, aceasta căzând pe materialele combustibile aflate în apropiere. Estimările preliminarii arată că valoarea pagubelor este de circa 1000 de lei, iar cea a bunurilor salvate de aproximativ 20.000 de lei”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea.