Primea câte 200 de euro şi îi minţea că le găseşte locuri de muncă:

0
73

Primea câte 200 de euro şi îi minţea că le găseşte locuri de muncă:

Vâlceancă arestată pentru trafic de persoane

• Anda Vlad

O femeie de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost  prinsă după ce a pus pe jar autorităţile din două ţări, fiind acuzată de trafic de persoane. Mirela B. primise un mandat de arestare în lipsă la data de 26 iunie 2007, fiind implicată în preluarea a zeci de persoane care erau trimise la muncă, în Grecia.

Femeia trimitea persoanele în străinătate prin intermediul unei societăţi comerciale din Râmnicu Vâlcea şi primea de la fiecare suma de 200 de euro, pentru a le plasa la diverse locuri de muncă. În realitate, persoanele ajungeau în locaţii improprii, iar locurile de muncă promise se dovedeau a fi mari ţepe. Femeile erau astfel abandonate sau plasate la alte persoane de legătură.

A dat lovitura în Grecia şi Portugalia

După declanşarea cercetărilor, inculpata a părăsit Grecia, la câteva luni fiind identificată şi cercetată de autorităţile din Portugalia şi arestată la domiciliu, pentru trafic cu migranţi din Irak. Şi de această dată s-a sustras măsurilor impuse de lege şi a părăsit Portugalia, fiind identificată anul acesta, în Italia. „În sarcina inculpatei s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

Activităţile de cooperare poliţienească internaţională desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale şi de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea s-au concretizat prin identificarea ei de către autorităţile italiene”, a declarat inspectorul de poliţie Diana Smărăndoiu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea. Femeia a fost adusă în ţară şi prezentată Tribunalului Vâlcea, iar pe numele ei a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, la cererea procurorilor DIICOT.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.