Consilierii locali au menţinut decizia de demolare a clădirii Socom
• primarul Mircia Gutău a sesizat că proprietarii clădirii din centrul Râmnicului încearcă o „cacealma” şi a declarat că în 30 de zile după ce vor fi viraţi banii în contul Complexului Moda Sârguinţa SCM, clădirea dintre River Plaza Mall şi Winmarkt Mall va fi demolată
Miercuri, 30 septembrie, consilierii locali din Râmnicu Vâlcea au decis cu unanimitate de voturi menţinerea HCL 223 din 31 iulie 2009 cu privire la demararea procedurii de expropriere a unui imobil-construcţie, afectat de realizarea obiectivului de investiţii „Lărgirea carosabilului şi a pietonalului la Calea lui Traian”. Astfel suma globală a despăgubirilor, ce va fi acordată de primăriei societăţii Complex Moda Sârguinţa SCM, va fi în cuantum de 469.800 euro.
În sala de şedinţe a Consiliului Local a fost prezent şi preşedintele Complexului Moda Sârguinţa SCM, care a cerut legislativului local să aprobe propunerea ca primăria să suporte cheltuielile de proiectare şi execuţie a unui sediu asemănător cu cel al Socom, dar care să fie amplasat pe un teren care va fi achiziţionat de către Complex Moda Sârguinţa SCM. Însă, primarul Mircia Gutău a sesizat că proprietarii clădirii din centrul Râmnicului încearcă o „cacealma” şi a declarat că în 30 de zile după ce vor fi viraţi banii în contul Complexului Moda Sârguinţa SCM, clădirea dintre River Plaza Mall şi Winmarkt Mall va fi demolată.
În prelabil aprobării Consiliului Local, conducerea Complexului Moda Sârguinţa SCM a făcut o adresă la primărie prin care solicita anularea HCL nr. 223 din 31 iulie 2009, de demolare a clădirii Socom. Cei de la Complex Moda Sârguinţa SCM au motivat astfel cererea: pentru realizarea lucării de utilitate publică nu este necesară demolarea întregului imobil-construcţie, ci este suficientă şi o demolare parţială, întrucât condiţiile tehnice de construire a imobilului permit această măsură; nerespectarea prevederilor Legii nr. 198/2004 în sensul că au fost desemnaţi cinci consilieri locali pentru a face parte din comisia pentru verificarea dreptului de proprietate; raportul de evaluare nu a fost întocmit având în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici.
În cadrul unui raport redactat de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, se precizează printre altele că declanşarea procedurii de expropriere a clădirii Complex Moda Sârguinţa SCM a fost impusă de necesitatea aplicării HCL nr. 130 din 29 iunie 2006 de aprobare a Planului Urbanistic al zonei centrale, prin care nu mai este menţionată ca şi obiectiv în zona centrală. „Lărgirea carosabilului cu o bandă de circulaţie, realizarea pietonalului şi a celorlalte dotări prevăzute în studiul de fezabilitate şi în studiul de trafic, impun demolarea întregii construcţii supusă procedurii de expropriere, desfiinţarea acesteia nefiind posibilă atât din punct de vedere tehnic, urbanistic precum şi ca urmare a prevederilor Planului Urbanistic al Zonei Centrale”, precizează Eusebiu Veţeleanu, în cadrul aceluiaşi raport. (P.C.)