Cisternă plină cu sodă caustică lichidă, implicată într-un accident pe Valea Oltului

0
80

Cisternă plină cu sodă caustică lichidă, implicată într-un accident pe Valea Oltului

Şoferii care au avut ghinionul să se afle pe Valea Oltului vineri, 28 august a.c. au fost nevoiţi să aştepte într-o coloană de peste 20 de kilometri mai bine de două ore, din cauza unui accident rutier. Înţesat de autovehicule de toate tipurile, drumul dintre Călimăneşti şi Călineşti – Brezoi a fost eliberat doar după ce poliţiştii, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea şi cei de la Drumuri Naţionale au reuşit să scoată de pe drum cisterna de mare tonaj, lovită în plin de un alt participant la trafic.

În urma impactului, autospeciala încărcată cu sodă caustică lichidă care provenea de pe platforma chimică vâlceană a fost proiectată în parapeţii de ciment de pe marginea drumului, cabina şoferului fiind pur şi simplu smulsă şi aruncată în apele râului Olt.

În ciuda impactului violent, şoferul cisternei a suferit doar câteva leziuni, fiind transportat urgent la spital, pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare. Datorită intervenţiei rapide a angajaţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, scurgerea sodei caustice pe carosabil şi în apele Oltului a fost împiedicată, evitându-se astfel un dezastru de proporţii. Soda caustică lichidă este un produs periculos şi puternic coroziv. În contact direct cu pielea, soda caustică lichidă afectează ochii şi pielea şi poate distruge straturile epidermei, cauzând arsuri chimice severe.

Inhalarea poate cauza răni grave tractului respirator, iar ingerarea acesteia poate afecta grav sistemul digestiv. Ca şi cum întârzierile provocate de accidentul rutier nu ar fi creat şoferilor destui nervi, aceştia s-au văzut nevoiţi să aştepte din nou la rând, la doar câteva sute de metri de locul accidentului, la un semafor instalat de muncitorii care efectuează lucrări la consolidarea versanţilor de pe Valea Oltului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.