S-A DECLANŞAT IADUL LA OCNELE MARI

0
92

• S-a instituit cod roşu în zona Câmpului I de Sonde

S-A DECLANŞAT IADUL LA OCNELE MARI

Sâmbătă dimineaţa, 8 august, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă au instituit cod roşu în zona Câmpului I de Sonde Ocnele Mari, ca urmare a scufundării active a tavanului cavernei, dispunându-se toate măsurile necesare în acest sens. La ora 7,43 suprafaţa terenului scufundat era de aproximativ 1.000 mp. Cele două familii care se aflau în apropierea digului de retenţie au fost evacuate deşi nu există la acest moment nici un pericol; de asemenea, au fost anunţate persoanele din zona de incidenţă. S-au asigurat la Tabăra de la Ocniţa, locul unde sunt cazate persoanele evacuate, toate condiţiile necesare pentru un trai decent, punându-se la dispoziţie apă, mâncare, precum şi asistenţă medicală.

Tot sâmbătă, la ora 11.30, suprafaţa terenului scufundat în Câmpul I sonde din Ocnele Mari a atins 1.100 mp, având o adâncime de circa 100 metri. Ca urmare a instituirii codului roşu, toate structurile de la nivelul judeţului Vâlcea sunt pe poziţii: prefectul judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, inspectorul şel al ISU, colonel Adrian Mesescu, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Liviu Rotaru. Din partea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au venit secretarul de stat din Ministerul Economiei, Alexandru Pătruţi şi inspector general al IGSU, general-locotenent Vladimir Secară.

Sâmbătă la prânz, saramura din Câmpul I este direcţionată prin pompare şi natural (1 mc pe secundă) către celelalte câmpuri, iar atunci când acestea nu mai pot stoca se va redirecţiona saramura către noul lac de acumulare de pe Pârâul Sărat. Activităţile întreprinse au fost incluse în planul de intervenţii pentru a nu permite saramurii să iasă la suprafaţă, astfel controlându-se traseul acesteia. În Ocnele Mari, activitatea turistică se desfăşoară normal, acţiunea de prăbuşire neavând nici o legătură cu aceasta.

Conform planului pentru a interveni în timp operativ, la Ocnele Mari au fost pregătite să acţioneze 58 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea, cu o autospecială, două camioane, trei autoturisme, o salvare (SMURD). Din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi au participat 45 de cadre cu trei autoturisme şi un camion, aceştia efectuând acţiunea de stopare a accesului în zona de risc, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea este prezent în zonă cu cinci cadre şi două autoturisme.
Suprafaţa de prăbuşire a ajuns duminică la 9.000 mp
Duminică, 9 august 2009, la ora 6.30, la Ocnele Mari s-au întrunit prefectul judeţului Vâlcea, Remus Grigorescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, inspector general al IGSU, general-locotenent Vladimir Secară, inspectorul şel al ISU, colonel Adrian Mesescu şi inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Liviu Rotaru alături de alţi reprezentanţi ai grupului de suport tehnic pentru evaluarea fenomenelor din Câmpul I Sonde. Astfel, suprafaţa de prăbuşire a ajuns în dimineaţa zilei de duminică la 9.000 mp cu o adâncime de 20 metri până la luciul apei.

Procesul de taluzare început în noapte de 8 spre 9 august conferă o relativă stabilitate a craterului format scăzând mult potenţialul pericol faţă de ziua precedentă, fenomenele înregistrate până în acest moment se înscriu în previziunile specialiştilor. Până duminică dimineaţa din Câmpul I au fost extraşi cca 100.000 mc de saramură, care au fost direcţionaţi către lacul din Câmpul II şi pe Platforma Chimică. Sâmbătă, 8 august 2009, la ora 19.00 s-a început deversarea saramurii din câmpul I Sonde în lacul de acumulare construit de pe Pârâul Sărat. Tot sâmbătă seara, ca o măsură de prevenţie, angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţean Vâlcea au evacuat bunurile unei familii, întrucât exista riscul inundării drumului de acces.

Tot ca o măsură preventivă, în dimineaţa zilei de duminică s-a început amenajarea unui drum prin pădure, care să asigure legătura dintre satul Cosota şi restul localităţii, drum inclus în programul iniţial privind prăbuşirea controlată din Câmpul I Sonde. În continuare se menţine Codul Roşu, ceea ce înseamnă că autorităţile rămân pe poziţie până la finalizarea acţiunii. Deocamdată nu se pune problema evacuării altor persoane sau bunuri.
Problema de la Ocne, pe agenda Guvernului
Guvernul va analiza, în şedinţa de miercuri, situaţia de la Ocnele Mari, a anunţat primul-ministru Emil Boc, care a inspectat sâmbătă perimetrul unde se desfăşoară procesul de prăbuşire controlată a tavanului minei de sare din câmpul I sonde de la Ocnele Mari. „Miercuri, la şedinţa de Guvern, voi invita responsabilii pentru a discuta acest subiect, pentru a decide următoarele lucruri: finalizarea exproprierilor şi a despăgubirilor, alocarea unor sume de bani, atât cât putem, pentru finalizarea lucrărilor de la Căzăneşti”, a declarat şeful Executivului. Primul-ministru a stat de vorbă cu localnicii şi cu autorităţile locale despre stadiul operaţiunii, solicitând totodată informaţii despre situaţia familiilor strămutate.

Premierul Emil Boc a dat asigurări că fiecare persoană strămutată va fi despăgubită şi va fi sprijinită să finalizeze construcţia locuinţei. „Fiecare dintre dumneavoastră veţi primi sumele de bani pe baza legii”, a menţionat primul-ministru. „În primul rând ne interesează viaţa oamenilor. Situaţia este dificilă, dar sub control. A avut loc o prăbuşire controlată, dar nu avem nici un pericol în acest moment. Autorităţile au făcut ceea ce trebuie”, a precizat premierul Boc. Şeful Executivului a anunţat că, pe baza sesizărilor primite din partea localnicilor, va trimite o echipă a Corpului de Control care să verifice situaţia despăgubirilor acordate pentru casele aflate în zona de risc.
Decizii ale Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă
Joi, 6 august, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Ocnele Mari în următoarea componenţă: Petre Iordache preşedinte, Constantin Lăzăroiu vicepreşedinte, Dumitru Angheluţă, Măria Bododea, Comună Rafael-Liviu, Ionel Popescu şi Mircea Popescu membrii, în prezenţa prefectului Remus Grigorescu, a constatat, urmare măsurătorilor efectuate în teren, următoarele: volumul de saramură evacuat în ultimele 24 ore a fost de 564 mc, iar începând din 15 iulie s-au evacuat 2431 mc; scufundările la suprafaţă sunt de circa 7 cm în ultimele 24 ore, din totalul de 32 cm începând din 15 iulie; staţiile microseismice au înregistrat în cursul zilei de miercuri 22 evenimente, atât în tavanul cavernei cât şi în pilieri, fapt care arată o creştere a instabilităţii formaţiunilor geologice; măsurătorile efectuate în cursul zilei de astăzi la sonda 360 arată desprinderi de blocuri de sare şi steril din tavanul cavernei cu un volum de câteva sute de mc, dar şi o coborâre lentă şi zonală a tavanului.

Având în vedere cele constatate, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Ocnele Mari a decis următoarele: autoevacuarea familiilor aflate sub cota 269, respectiv Ciriperu Ana (1 persoană) şi Hodorog Ion (2 persoane); asigurarea pazei perimetrului de risc generat de Câmpul I de Sonde în vederea interzicerii accesului persoanelor şi animalelor în zonă; efectuarea de lucrări de curăţare a vegetaţiei pe deversor şi în proximitatea acestuia; se va solicita sprijinul Conversmin pentru executarea unei pâlnii de colectare la îmbinarea văii torenţiale cu canalul betonat; înştiinţarea populaţiei asupra evoluţiei situaţiei din zona Câmpului I; luarea de măsuri pentru decontarea cheltuielilor ocazionate de amenajarea Taberei Ocniţa în vederea asigurării cazării evacuaţilor. (Petre Coman)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.