Mircia Gutău, preşedinte PD-L Vâlcea:
„Oamenii trebuie să cunoască adevărata faţă a celor care ne critică“
Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a adoptat o poziţie dură în ceea ce priveşte scandalul mediatic în care a fost implicat fratele preşedintelui: „Aş vrea să amintesc şi de mizeriile care se concertează împotriva PD-L, de când PSD şi-a luat firmă de consultanţă, pe care a plătit-o cu 7 milioane de euro, adică aproape 300 de miliarde lei vechi, în conditiile în care românul nu are ce pune pe masă. E clar că aceasta i-a învăţat să caute subiecte care să denigreze PD-L-ul şi, în special, familia Băsescu.
Mă refer la cazul Mircea Basescu, în care informatorul Securităţii, dovedit, Sorin Roşca Stănescu, îşi permite să însăileze verzi şi uscate. Rămân surprins de moralitatea acestui om. Îl am în minte de acum câteva luni când fiul lui, fost senator PSD, a omorât un om pe trecerea de pietoni, l-a pus pe partenerul din dreapta la volan, şi apoi, fiindcă n-a mai rezistat presiunilor s-a împuşcat. Iar tatăl său a apărut la TV după trei zile, în costum alb, criticând guvernul. Consider că este normal ca oamenii să cunoască adevărata faţă a celor care ne critică.” (N.T.)