„Târgul lotrilor”, organizat în august
La Brezoi – Vâlcea se va organiza la începutul lunii august cel mai mare târg de agroturism din zona Olteniei, „Târgul Lotrilor”. La acest târg de agroturism vor fi şi spectacole, iar printre invitaţi se vor afla „Direcţia V” şi Nicolae Furdui Iancu. Primarul oraşului Brezoi, Robert Schell spune că are de gând să facă din această manifestare una cunoscută la nivel naţional.
„Voi demara o campanie amplă de promovare a ceea ce de mult timp mi-am dorit şi se pare că, în sfârşit, visul meu prinde contur. Este vorba de un târg turistic, poate cel mai mare din Oltenia, la care vor participa toate pensiunile din nordul judeţului Vâlcea. Voi invita aici agenţiile de turism din România, care sper să facă pachete speciale în ofertele lor privind agroturismul’, spune primarul Robert Schell. În ultimii ani, pe Valea Lotrului s-au dezvoltat foarte multe pensiuni, în special la Malaia şi Voineasa.