Primăria i-a informat pe cetăţeni în legătură cu
Proiecte de infrastructură în valoare de 38, 2 milioane euro
Miercuri dimineaţa, la Primăria municipiului, a avut loc dezbaterea publică a Planului Integrat de Dezvoltare Durabilă – document de referinţă ce reuneşte 9 mari proiecte de infrastructură care vor fi depuse de către administraţia locală a Râmnicului pentru accesarea sumei de 38,2 milioane euro cât urmează să revină municipiului în calitatea sa de pol de dezvoltare urbană.
Dezbaterea publică a fost ultima etapă înainte de supunerea acestui plan spre aprobare Consiliului Local Municipal, în următoarea şedinţă ordinară. La dezbatere au participat – alături de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, directorul Direcţiei de Programe Externe, Elena Ştefoane, şi Magda Lungu, delegat din partea Agenţiei de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia – funcţionari ai Primăriei municipiului, reprezentanţi ai societăţii civile, consilieri locali, mass-media locală, precum şi simpli cetăţeni.