Povara gazelor rămâne pe umerii populaţiei
CINCI LA SUTĂ PRAF ÎN OCHI
De aproape două luni, românii au fost informaţi că, începând cu data de 1 iulie a.c., preţul gazelor naturale va scădea cu 5%. Sigur, orice reducere a costurilor de care trebuie să beneficieze populaţia este benefică mai ales în condiţiile actuale de criză economică şi financiară.
În cazul gazelor, anunţata scădere a preţului nu exprimă în niciun caz niscaiva eforturi şi sacrificii din partea statului şi nici rezultatul vreunei strategii energetice coerente şi de lungă durată.
Măsura vine pe fondul unor situaţii de conjunctură care par să se stabilizeze pe o mai lungă perioadă de timp. În primul rând, se cuvine precizat faptul că, la nivel naţional, se înregistrează o scădere a consumului de gaze, cifra variind, pentru perioada care a trecut din acest an, între 19,58% şi 30% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În al doilea rând, România nu mai trebuie să stea cu mâna întinsă după importuri atâta vreme cât producţia internă acoperă două treimi din consum prin cei doi mari producători, respectiv: Romgaz şi Petrom, producători, care chiar şi în condiţii de criză continuă să acumuleze profituri exorbitante.
Anul trecut, de exemplu, Romgaz, societate cu capital majoritar de stat, a obţinut un profit net de 537,29 milioane lei, deci o creştere de 5,44% faţă de anul anterior. Or având în vedere că cele două societăţi produc două treimi din necesarul de gaz al ţării, pe de o parte, iar, pe de alta, că şi preţul gazelor din import a scăzut vertiginos în al doilea trimestru al acestui an, adică de la 480 la 370 dolari mia de metri cubi, se poate înţelege foarte bine decizia luată de Guvern de a mai scădea cu 5% povara pentru gaze a populaţiei.
„Generozitatea” Guvernului este în schimb şi mai mare când vine vorba despre consumatorii industriali. Evident, în actualele condiţii de criză mondială, marea industrie avea absolută nevoie de o gură de oxigen şi ea a venit chiar în momentul când economia se sufoca. Îndată după ieşirea din iarnă, Executivul a hotărât să ofere consumatorilor industriali în exclusivitate gaze din producţia internă, respectiv la preţul de 160 dolari mia de m3 – totul pe o perioadă de 6 luni, care să le permită nu numai supravieţuirea, ci şi repunerea lor pe picioare.
O tendinţă favorabilă are şi preţul gazelor provenite din producţia internă care a scăzut în ultima jumătate a anului cu 43 dolari/mia de m3, respectiv de la 200 dolari la 157 dolari.
În aceste condiţii era de aşteptat ca şi consumatorii casnici să fie despovăraţi nu cu 5%, cât s-a anunţat, ci cu mult mai mult.
Dacă facem analiza faţă de cât este preţul în momentul de faţă pe piaţă, o să observăm că preţul ar fi trebuit să scadă, în realitate, cu minim 40%, bineînţeles cu variaţii în funcţie de consumul lunar.
Ciudat pare şi excesul de atenţie pe care autorităţile româneşti îl acordă importatorilor de gaze, ca şi cum soarta naţională ar fi în mâna acestora.
Să luăm un singur exemplu: România înmagazinează gaze în expresie energetică însumând circa 4 milioane Mwh, din care importul reprezintă doar 4.000 Mwh, restul fiind din producţia internă. Şi atunci, de ce se răstoarnă afacerile în favoarea exclusivă a operatorilor de importuri?
Există, prin urmare, soluţii şi posibilităţi reale ca tarifele aplicate consumatorului casnic să fie în continuare reduse. Cei 5% sunt doar un fir de praf în ochii românilor. Este prea puţin pentru cât pot să fie ajutaţi spre a trece peste dificultăţile momentului.
Dr. ing. Ion CÎLEA
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea
