Nu mai sunt bani pentru lapte şi corn
Judeţul Vâlcea nu mai are bani pentru punerea în aplicare a programului „Cornul şi laptele”. „Numai în primul semestru al anului şcolar 2009-2010, deficitul pe care îl estimăm noi se ridică la 37,72 miliarde de lei vechi. Vor fi probleme, mai ales că după aprobarea bugetului pe anul 2009, au fost adoptate alte normative, care extind aplicarea programului şi la învăţământul particular.
Este vorba despre Legea 32/2009, precum şi de includerea în program a unui nou produs: mierea de albine”, a anunţat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean. El spune că a transmis inclusiv Ministerului de Finanţe îngrijorările sale pe această temă, însă, deocamdată, nu i s-a dat răspuns.