Elevi fără burse
Nici un elev din judeţul Vâlcea nu va beneficia anul acesta de burse acordate de Guvern absolvenţilor clasei a IV-a din mediul rural, care provin din familii modeste şi care sunt capabili de performanţă, deoarece din Vâlcea nu a fost depus nici un dosar în acest sens. Pentru a putea beneficia de aceste burse, elevii din mediul rural ar trebui testaţi mai întâi, iar veniturile familiei din care fac parte trebuie să nu depăşească o treime din salariul minim brut pe ţară. Lipsa de informaţie pentru părinţi şi cea de interes din partea cadrelor didactice a făcut ca nici un elev să nu fie selectat pentru acest program, deşi mai sunt copii săraci care înregistrează performanţe şcolare deosebite.