Deputatul Constantin Mazilu sprijină copiii cu aptitudini sportive

0
78

Deputatul Constantin Mazilu sprijină copiii cu aptitudini sportive

Pesedistul Constantin Mazilu este unul dintre cei mai activi deputaţi din Parlamentul României. Deputatul de Bălceşti este iniţiatorul a patru proiecte de lege, înregistrate la Camera Deputaţilor, toate vizând protecţia populaţiei şi promovarea intereselor elctoratului. Copiii, unul dintre subiectele neglijate de politicieni, sunt şi ei în atenţia alesului social-democrat.
Deputatul PSD de Bălceşti, Constantin Mazilu, a iniţiat o nouă lege prin care le va acorda sprijin financiar copiilor cu aptitudini sportive.

Proiectul de act normativ al pesedistului privind acordarea de sponsorizare pentru minorii cu performanţe sportive are drept obiectiv asigurarea unui echilibru social şi alinierea la cutumele ţărilor membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte favorizarea performanţei sportive de la vârste fragede. Iniţiatorul încearcă prin intermediul proiectului său de act normativ să îi ajute şi pe copiii fără posibilităţi să-şi poată dezvolta potenţialul, beneficiind prin sponsorizare de fondurile care le sunt necesare. „Minorii cu performanţe sportive remarcabile vor putea fi sponsorizaţi până în momentul majoratului de către diverse societăţi comerciale pentru a-şi valorifica potenţialul”, explică Mazilu modul prin care micuţii vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea propriilor abilităţi.

Legea privind acordarea sponsorizării minorilor pentru performanţă va avea şi un impact economic favorabil. Adoptarea şi promulgarea actului normativ va conduce, indiferent de criza financiară, la crearea de noi locuri de muncă şi la menţinera posturilor de antrenori deja existente la cluburile sportive sau la şcolile de profil. Investiţia prin sponsorizare făcută pentru copiii cu performanţe va determina înfiinţarea unor noi baze sportive cu personalul necesar aferent.

Deputatul vrea să schimbe trista istorie

Din punct de vedere statistic, din cauza problemelor economice de după 1990 România nu mai are generaţiile de campioni sportivi care au adus glorie ţării noastre în timpul regimului comunist. La majoritatea competiţiilor internaţionale de anvengură, România se clasează, în ultimii ani, pe locuri codaşe, sau trebuie să se mulţumească cu medalii de bronz. Aceste consideraţii pot fi probate prin consultarea statisticilor de performanţă sportivă ale României.

Lipsa banilor îi determină pe părinţii copiilor care excelează la diverse discipline sportive să-i facă pe micuţi să renunţe la talentele lor. La rândul lor, o mare parte dintre minorii care deja sunt campioni la anumite discipline sportive se văd forţaţi, tot din cauza lipsei banilor, să-şi abandoneze pregătirea şi să se reorienteze spre alte domenii, care le vor aduce venituri sigure la maturitate. Prin adoptarea legii lui Constantin Mazilu, renumele ţării noastre în ceea ce priveşte performanţele sportive ar putea fi recâştigat în timp.

Mazilu va lucra şi în vacanţă

Debutul vacanţei parlamentare nu va însemna ruperea contactului cu cetăţenii pentru deputatul PSD de Bălceşti, Constantin Mazilu. Deputatul pesedist a anunţat că în perioada 1 iulie – 1 septembrie, adică pe toată durata vacanţei parlamentare, va continua să acorde audienţe electoratului vâlcean. Mazilu va discuta cu electoratul la sediul cabinetului său parlamentar. În plus, deputatul social-democrat va continua să lucreze la noi proiecte de legi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii românilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.